Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Trei copii și doi adulți cu arsuri, după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări, într-o localitate din Argeș

Published

on

incendiu arges

Trei copii și doi adulți au fost duși la spital, după un incendiu care șe-a cuprins locuința. Incendiul a izbucnit la o gospodărie din localitatea Mușătești, județul Argeș. În casă se aflau șase copii și doi adulți în momentul izbucnirii incendiului.

Potrivit ISU Argeș, un incendiul a izbucnit ăîn noaptea de sâmbătă spre duminică, la o casă din localitatea Mușătești.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-o locuință de aproximativ 30 de metri pătrați.

În locuință erau 6 copii și doi adulți, aceștia evacuându-se până la momentul sosirii forțelor de intervenție. Trei dintre copii nu au avut nevoie de intervenția echipajelor medicale și au rămas în grija vecinilor. Alți trei copii și cei doi adulți au fost preluați și transportați la spital cu arsuri.

Incendiul s-a manifestat într-o cameră și pe un hol la elemente de mobilier, materiale textile și elemente de tâmplărie pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scăpările de gaze și utilizarea unei surse de foc.

Din primele faze ale incendiului, au venit în sprijin și vecinii, care au încercat să împiedice propagarea flăcărilor.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on

1771100625 u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Dan Nistor, la meciul 500

Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.

Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

planeta marte va fi vizibilă marți seară. cum poate fi

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.

Un eveniment asemănător a avut loc și în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading