EVENIMENT
FOTO: Trei turiști speriați de un urs s-au închis într-un refugiu montan din Munții Călimani. Au fost salvați de jandarmi
Trei turiști speriați de un urs s-au închis într-un refugiu montan din Munții Călimani. Ei au fost salvați de jandarmii montani din Colibița.
Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în Munții Călimani. Trei turiști, aflați într-o drumeție în apropierea refugiului de sub Vârful Bistriciorul, s-au întâlnit cu un urs.
Cei trei, o femeie în vârstă de 51 ani și doi bărbați de 38 și 36 de ani din Bistrița, s-au adăpostit în refugiu și au solicitat ajutorul jandarmilor prin numărul 112.

Ajunși la fața locului jandarmii montani i-au însoțit pe cei trei turiști până la drumul forestier Colbu, din apropierea localității Mița, unde își lăsaseră mașina.

Turiștii nu au fost răniți și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
Tânărul care l-a ucis pe fostul director Cuprumin Abrud, după ce s-au cunoscut pe internet, a fost arestat preventiv
Bărbatul care l-a ucis pe fostul director al Cuprumin, a fost arestat preventiv, în noaptea de duminică spre luni. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, Sebastian Ionuț Mihai. Acesta l-ar fi ucis pe Gheorghe Chindriș în locuința sa.
Din câte se pare, Chindriș, care era și vicepreședinte al asociației patriotice Avram Iancu, l-ar fi cunoscut pe un site pe tânărul în vârstă de 26 de ani.
Mihai ar fi fost invitat de bărbat în casa sa din Florești. Între...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Rata anuală a inflației a scăzut la începutul anului. Ce s-a întâmplat cu puterea de cumpărare a românilor
Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,62% în luna ianuarie, de la 9,69% în luna decembrie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,59%, mărfurile nealimentare cu 9,99%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Rata anuală a inflației arată cu cât au crescut, în medie, prețurile bunurilor și serviciilor într-un an față de aceeași perioadă a anului trecut.
Dacă simplificăm la maxim,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar noile taxe vor fi aplicate doar studenților care vor fi admiși din toamna anului 2026 într-unul dintre ciclurile de studii (licență, master, doctorat).
Ajustare impusă de lege, aplicată etapizat
Alinierea taxelor a fost propusă în conformitate cu cerințele legii și ale contractului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
De ce aleg părinții telefonul pentru a liniști copiii în public sau acasă. Motivul, explicat într-un studiu
De ce aleg părinții telefonul pentru a liniști copiii în public sau acasă. Majoritatea părinților oferă ecranele copiilor din necesitate, nu din convingere, arată un studiu Ifop.
Cercetarea arată motivele reale din spatele acestei decizii controversate, scrie Le Figaro, citat de Mediafax.
71% dintre părinții copiilor cu vârste între 8 și 15 ani le oferă dispozitive digitale "adesea sau din când în când" acasă.
Potrivit cercetării, printre motive se numără: vremea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
