EVENIMENT
FOTO: Trei victime, dintre care una încarcerată în urma unui accident produs într-o localitate din Bacău
Trei persoane, dintre care una încarcerată, au fost rănite într-un accident rutier produs miercuri după-amiază pe E 85, în județul Bacău.
Potrivit ISU Bacău, salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Nicolae Bălcescu, pe E85, în urma unui apel care anunța producere unui accident rutier.

De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

În urma accidentului dintre două autoturisme au rezultat cinci victime, dintre care: o victimă descarcerată (conștientă) și preluată în vederea transportului la spital de către echipajul SAJ, o victimă preluată în vederea transportului la spital de al doilea echipaj SAJ, o victimă preluată în vederea transportului la spital de către echipajul SMURD și două victime (minore), care au fost evaluate de către echipajul SMURD și care au refuzat transportul la spital.

De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
La locul evenimentului s-au asigurat măsuri PSI iar circulația rutieră este dirijata de către un echipaj de poliție.
EVENIMENT
O nouă materie opțională în şcolile din țară: „Ora cu şi pentru animale”. Ce vor învăța elevii de clasa a V-a și a VI-a
O nouă materie opțională în şcolile din țară: „Ora cu şi pentru animale”. O nouă materie opțională, destinată elevilor de clasa a V-a și a VI-a, va fi introdusă în școli la nivel național. Este vorba despre „Ora cu și pentru animale”, o disciplină care poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare.
Noua materie oferă un cadru educațional modern prin care elevii pot înțelege relația dintre oameni, animale și mediul înconjurător, dezvoltând...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Februarie este luna care spune lucrurilor pe nume atunci când vine vorba despre piele. După săptămâni de frig, vânt și aer uscat în spațiile încălzite, tenul matur începe să aibă efecte vizibile: deshidratare, pierdea elasticității, riduri mai vizibile.
E momentul în care rutina de skincare are nevoie de un upgrade, iar Gerovital H3 Evolution, gama anti-age ce încetinește mecanismele îmbătrânirii și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ansamblul ”Valea Târnavelor” din Blaj va avea o grupă de dansuri populare la Alba Iulia. Peste 130 de copii la înscrieri
Ansamblul folcloric ”Valea Târnavelor” din Blaj va avea o grupă și la Alba Iulia. Luni a fost prima zi de înscrieri și preselecție și interesul a fost mare. Peste 130 de copii și familiile lor și-au manifestat intenția de a învăța dansuri populare.
Mihai Gogîță, instructorul ansamblului, spune că nu se aștepta să fie atâția oameni interesați. Pe listă, în prima zi de înscrieri, au fost prezenți 132 de copii.
Acesta a precizat că grupa nouă de dansuri începători...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Producătorii de carne de porc avertizează: fermele românești vor începe să se închidă în curând
Producătorii de carne de porc avertizează că fermele românești vor începe să se închidă în curând. Aceștia reclamă că situația în sector este critică din cauza scăderii accelerate a prețului de vânzare, în condițiile creșterii costurilor reale de producție.
Producătorii atenționează asupra lipsei măsurilor concentrate și a susținerii din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din cel de distribuție.
Conform datelor publicate de Comisia de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
