EVENIMENT
FOTO: Trei victime, printre care un copil, după ce mașina în care se aflau a ieșit în decor pe un drum din Suceava
Trei persoane, printre care și un copil, au fost rănite într-un accident rutier produs, miercuri dimineață, pe un drum din Suceava. Autoturismul în care se aflau a ieșit în decor.
Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc miecuri, 14 iunie, pe raza localitatii Ilișești.

Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanț.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În autoturism se aflau trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată.

Toate cele trei victime - doi adulți și un minor, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele medicale si paramedicale. Au primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente Suceava.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
EVENIMENT
Probleme la alimentarea cu apă într-o localitate din Alba, din cauza unei pene de curent. Precizările Apa CTTA
Operatorul Apa CTTA Alba - Sucursala Alba Iulia anunță că din cauza problemelor apărute la alimentarea cu energie electrică a grupului de pompare apă Cricău și a consumurilor mari de apă din această perioadă, zonele înalte din localitatea Tibru sunt afectate de lipsa apei potabile, până la refacerea rezervei de apă din rezervorul de înmagazinare Tibru.
Potrivit reprezentanților operatorului, la repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată luni, 5 ianuarie, în jurul orei 18:00, cu privire la dispariția a două adolescente din municipiu.
Potrivit reprezentanților Poliției, COVACI CLAUDIA, în vârstă de 14 ani, și COVACI ALEXANDRA, de 15 ani, au plecat voluntar de la domiciliu în dimineața zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 09:00, și nu s-au mai întors până în prezent.
Semnalmentele persoanelor...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO: Slujba de BOBOTEAZĂ 2026 la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Sute de credincioși iau Agheasma Mare
Slujba de BOBOTEAZĂ 2026 la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Sute de credincioși s-au strâns, marți, în fața catedralei, pentru a lua Agheasma Mare.
Sfânta Liturghie arhierească este oficiată de ÎPS Irineu, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia.
Sfințirea cea mare a apei este săvârșită de preoți în ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a sfințit firea apelor, botezându-Se în râul Iordan. Aceasta este oficiată numai în biserică sau lângă o apă curgătoare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Șibot, condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor. Cât va sta după gratii
Un bărbat din comuna Șibot a ajuns după gratii. Acesta este condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor.
Potrivit IPJ Alba, luni, 5 ianuarie, polițiștii Postului de Poliție Horea au depistat și reținut un bărbat de 28 de ani, din comuna Șibot, județul Alba.
Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 5 ianuarie 2026, de către Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
