EVENIMENT
FOTO: Un adolescent, beat la volan, a accidentat două fetițe și a fugit de la locul faptei
Un tânăr de 15 ani din comuna Dumitra, care consumase băuturi alcoolice, s-a urcat joi la volan şi a lovit cu maşina două fetiţe ce se deplasau pe marginea unui drum comunal din Nimigea, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

După ce le-a lovit pe cele două fete, în vârstă de 4 şi, respectiv, 13 ani, şoferul a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile, după care a fugit de la locul accidentului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 17,00, iar şoferul fugar a fost prins de către poliţişti după aproximativ două ore.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că tânărul de 15 ani avea o alcoolemie de peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În plus, autoturismul pe care l-a condus era neînmatriculat, iar plăcuţele de înmatriculare aplicate erau expirate.
Pe numele tânărului de 15 ani a fost întocmit dosar penal.
Potrivit datelor comunicate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, cele două fetiţe au fost preluate conştiente, au fost stabilizate şi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.
Fetiţa de 4 ani s-a ales cu traumatism cranian şi traumatism dorso-lombar, iar cea de 13 ani, cu traumatism cranian, contuzie de coloană cervicală şi traumatism abdominal. AGERPRES
EVENIMENT
O istorie de invidiat. 30 de ani de excelență, de la prima endoscopie la Cluj, la Spitalul Digenio -dr. Tanțău
O zi de mare sărbătoare pentru sistemul medical clujean. Tocmai se împlinesc 30 de ani de la prima endoscopie realizată la Cluj, la actualul Spital Digenio, Centru de excelență în Gastroenterologie dr. Tanțău.
Prima endoscopie dintr-un spital privat
Fondatorul centrului, prof. dr. Marcel Tanțău, a trecut în revistă câteva lucruri despre începuturi și persormanța la care a ajuns celtru său în zilele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tensiuni pe subiectul spitalelor din Ardeal: Sibiu și Cluj în impas, Alba avansează cu proiectul, aproape de finalizare
Finanțarea spitalelor noi, construite din fonduri europene, a generat tensiuni între liderii politici din mai multe județe vecine cu Alba, inclusiv în interiorul PNL. În timp ce la Sibiu și Cluj proiectele au rămas în impas, la Alba lucrările sunt destul de avansate.
La Sibiu, pierderea finanțării pentru noul spital județean a dus la acuzații publice între reprezentanți ai PSD și PNL. Divergențele au apărut inclusiv în interiorul PNL.
Primul conflict al președintei CJ Sibiu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Sibiu, închis la Penitenciarul Aiud. Pentru ce infracțiune a fost condamnat și cât va sta după gratii
Un bărbat din Sibiu își va petrece următorul an după gratii, după ce a fost condamnat pentru lovire sau alte violențe.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Sibiu.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Vineri 13, pentru unii, o zi ca oricare alta; pentru alții, simbolul ghinionului suprem. Numărul 13 a fost privit dintotdeauna cu teamă, iar combinat cu ziua de vineri, a născut superstiții care au traversat secole și continente.
De la povești religioase la filme horror și psihologia fricii colective, această zi are o încărcătură aparte în cultura globală.
Ziua care a transformat superstiția în legendă
Citește mai mult pe Cluj24.ro

