EVENIMENT
FOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc, în mers, pe o stradă din Oradea
n autobuz din Oradea a luat foc, joi dimineață, în timp ce transporta călători. Toți pasagerii și șoferul au reușit să coboare, iar incendiul a fost stins de pompieri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, incendiul a izbucnit într-un autobuz care circula pe șoseaua Borșului din Oradea.
În interior se aflau șoferul și 10 pasageri. Nu au existat persoane rănite, au precizat autoritățile.
„Apelul prin care s-a semnalat producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, în jurul orei 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, două echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității. În momentul sesizării incendiului, șoferul a oprit autobuzul, toate cele 11 persoane autoevacuându-se la timp, din autovehicul”, au anunțat reprezentanții ISU.
Pompierii au localizat și lichidat rapid incendiul, reușind să împiedice propagarea acestuia la întregul autobuz. Au ars materiale combustibile din compartimentul motor și stopul din stânga spate, au precizat pompierii. Cauza probabilă a incendiului este un conductor electric defect.
(sursa: Mediafax)
Petru Mazilu, petru.mazilu@mediafax.ro
ISU Cluj a emis mesaj de avertizare RO-Alert, Cod Roșu de vânt puternic. Este vizată zona de munte a județului Cluj, la altitudine de peste 1.800 de metri.
Vânt de 120 km/h
Este preconizat vânt puternic, cu viteza la rafală de peste 120km/h, care viscolește și troienește zăpada deja depusă și care va determina scăderea vizibilității aproape de 0.
Avertizarea este valabilă până la ora...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Tișe: Greșim că diabolizăm alegătorii. Când au votat cu noi au fost buni, când votează Georgescu, pro-ruși?
Alin Tișe a fost multă vreme un politician rebel, vindicativ și inconfortabil chiar pentru membrii propriului partid, sau poate mai ales pentru aceștia! A purtat adevărate războaie politice și administrative, urmate de retrageri și tăceri îndelungate, lăsând impresia uneori ca județul Cluj nu mai are președinte. Apoi s-a maturizat, s-a „înțelepțit” cum spune chiar el în podcast. A trecut prin drame personale, a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Schimbări pentru medicii de familie, în 2026. Guvernul a redus plata per pacient și a crescut plata pe consultații
Modul de distribuire a fondurilor pentru asistența medicală primară a fost modificat semnificativ în ultima ședință a Guvernului din 2025. Astfel de la 1 ianuarie 2025, doar 25% din fondul alocat asistenței medicale primare să fie direcționat către plata per capita (în funcție de numărul de pacienți înscriși pe listă), în timp ce 75% va merge către plata pe serviciu medical efectiv prestat.
Prin OUG a fost reglementată posibilitatea încheierii a două contracte de furnizare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă în zonele montane înalte din judeţul Cluj, unde viteza la rafală poate atinge 120 km/h.
Potrivit meteorologilor, între orele 17:10 şi 23:00, în judeţul Cluj, în zona de munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, se vor semnala intensificări ale vântului care vor sufla cu viteze de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
