EVENIMENT
FOTO: Un autoturism a intrat violent într-un copac, pe DN 5 în Giurgiu. Trei persoane, rănite

Trei persoane au fost rănite într-un grav accident rutier produs duminică pe DN 5 în județul Giurgiu. Autoturismul în care se aflau a ieșit de pe șosea și a intrat frontal într-un copac.
Potrivit ISU Giurgiu, accidentul s-a produs pe DN 5, în zona Andaluzia, pe sensul de mers spre București.
Echipajele de salvare ajunse la locul accidentului au găsit autoturismul în afara părții carosabile, unde a intrat frontal într-un copac.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
Din cele patru persoane implicate, trei au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la spital (bărbați).
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului.
EVENIMENT
Zboruri directe spre Istanbul de pe Aeroportul Internațional din Cluj începând din octombrie 2025

Compania AnimaWings anunță introducerea zborurilor regulate către Istanbul, una dintre cele mai dinamice metropole ale lumii, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Cluj.
Noua conexiune aeriană le va permite pasagerilor din Cluj și din întreaga regiune a Transilvaniei să ajungă direct la Aeroportul Istanbul, cel mai mare hub aerian al Europei și o poartă strategică spre sute de destinații internaționale.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
George Soros a împlinit 95 de ani. Filantropie, controverse şi un cuvânt nou în vocabularul românilor

George Soros, născut György Schwartz la 12 august 1930 în Budapesta, este astăzi un veteran al filantropiei globale, cunoscut pentru fondarea Open Society Foundations și implicarea în susținerea democrației, educației și drepturilor civice în peste 100 de ţări.
În 2025, averea sa este estimată la 7,2 miliarde de dolari, după ce de-a lungul vieţii a donat peste 32 de miliarde de dolari către Fundațiile…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor monede din regiune, care au profitat de reducerea plasamentelor în monedă americană și majorarea celor în euro, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Tranzacțiile din piața valutară se realizau între 5,062 și 5,064 lei, astfel că media euro a coborât de la 5,0683 la 5,0633 lei. Un curs mai mic de 5,06 a fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Guvernul schimbă modul de taxare pentru multinaționale. Alexandru Nazare: Trebuie să fim pregătiți pentru recesiune

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că Guvernul va schimba radical modul în care sunt taxate companiile multinațional, pentru a combate exportul artificial de profit și pentru a susține investițiile.
Măsura face parte din componenta fiscală a pachetului II, în condițiile în care ministrul spune că investițiile străine au scăzut, iar România trebuie să fiepregătiră în orice moment…
Citește mai mult pe Cluj24.ro