EVENIMENT
FOTO: Un autoturism de lux furat din Marea Britanie şi căutat prin Interpol a fost găsit la Medgidia
Un autoturism de lux, căutat prin Interpol de autorităţile judiciare din Marea Britanie după ce fusese furat, a fost găsit de poliţiştii de frontieră la Medgidia, a informat, joi, Garda de Coastă.
Maşina era în posesia unui constănţean în vârstă de 29 de ani.
"Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, pe raza municipiului Medgidia, un autoturism marca Mercedes-Benz, model C300, de culoare gri, aflat în posesia unui cetăţean român, în vârstă de 29 de ani. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date INTERPOL ca fiind bun furat, semnalare introdusă de autorităţile din Marea Britanie. Autoturismul, an de fabricaţie 2015, evaluat la aproximativ 200.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor", au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Gărzii de Coastă.
Conform sursei citate, în acest caz poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun. Agerpres
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
