EVENIMENT
FOTO: Un autoturism scăpat de sub control a intrat într-un cap de pod, în Argeș. Două persoane, transportate la spital
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane, s-a produs vineri după-amiază în localitatea Rucăr, județul Argeș.
Potrivit ISU Argeș, accidentul rutier s-a produs în localitatea Rucăr.
În incident a fost implicat un autoturism, care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod și un gard de beton.
UPDATE 2: Accident Rucăr, Argeș: Precizările polițiștilor
"Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că o femeie de 55 de ani, din Rucăr, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, din direcția Câmpulung spre Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț betonat, situat pe partea dreaptă a drumului privind sensul său de deplasare.
În urma evenimentului au suferit leziuni ușoare pasagera dreapta față, de 54 de ani, din Mihăești, precum și pasagera spate, de 63 de ani, din Câmpulung, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut."
UPDATE: Doar cele trei persoane erau în autoturism.

Un echipaj SMURD de la Detașamentul Câmpulung și un echipaj SAJ au acordat primul ajutor calificat la trei persoane de sex feminin, iar ulterior doar două dintre ele au fost transportate la spital cu leziuni ușoare.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
EVENIMENT
România a încheiat anul în recesiune tehnică. Liderul PSD, Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan: Decizii economice stupide
EVENIMENT
Colegiul Militar din Alba Iulia a dat-o în judecată pe mama unui fost elev care s-a transferat la alt liceu. Care este motivul
Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia se judecă cu mama unui fost elev. Reprezentanții unității de învățământ au dat-o în judecată pe femeie (elevul fiind încă minor) și îi cer acesteia suma de 7338,83 lei.
Banii reprezintă suma pe care colegiul a cheltuit-o cu cazarea, întreținerea și masa cât copilul femeii a fost elev al unității de învățământ. Din câte se pare acesta a fost transferat de la colegiul militar, la o altă unitatea de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Economia României, în recesiune tehnică. Date oficiale INS: Economia a crescut, dar nu suficient
Economia României, în recesiune tehnică: Datele oficiale arată o contracție în ultimul trimestru din 2025 (față de trimestrul anterior), după ce și în toamna economia scăzuse față de vara anului trecut. Tehnic, suntem în recesiune deși pe ansablul întregului an România a avut o creștere de 0,6%, potrivit anunțului făcut vineri de Institutul de Statistică. Recesiunea tehnică este o definiție strict statistică (două trimestre consecutive de scădere), ceea ce nu presupune...
Citește mai mult pe Alba24.ro
O femeie în vârstă din comuna Râșca, județul Cluj, a fost adusă vineri în siguranță acasă de jandarmii clujeni după ce a plecat singură, în plină noapte, și a fost căutată timp de aproximativ o oră și jumătate prin pădure.
Intervenția a fost declanșată în urma unui apel la 112, iar finalul operațiunii a fost unul fericit.
Alertă în toiul nopții
Incidentul a avut loc în noaptea de vineri, 13...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
