EVENIMENT
FOTO: Un autoturism scăpat de sub control s-a izbit de un gard, într-o localitate din județul Argeș. Două victime, dintre care una încarcerată
Un accident rutier a avut loc, marți dimineață, într-o localitate din județul Argeș. Șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un gard. Două persoane au fost rănite dintre care una încarcerată.
Potrivit ISU Argeș, pompierii din cadrul Detașamentului Pitești, au intervenit la un accident rutier, cu o autospecială de intervenție, un echipaj de terapie intensiva mobilă și un echipaj SMURD în comuna Bascov, sat Schiau.
UPDATE 1: Potrivit IPJ Argeș, din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 48 de ani, din Turnu Măgurele, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, într-o curbă ușoară la stânga, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod, răsturnându-se.
În urma accidentului, atât conducătorul auto, cât și pasagerul, un bărbat de 36 de ani, din județul Alba, au fost răniți grav și transportați la spital.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
În eveniment a fost implicat un autoturism, care a intrat în gard.
La fața locului, militarii au constatat ca se aflau două victime, una fiind încarcerată.

Salvatorii au extras victima încarcerată.
De asemenea, ambele victime au fost predate echipajelor medicale.
Ulterior îngrijirilor medicale, ambele au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația
Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani.
Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”
Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.
Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.
Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.
Votul, luni, în timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE
PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
