EVENIMENT
FOTO: Un autoturism și un tractor s-au ciocnit pe un drum din Giurgiu. Două persoane au fost rănite
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce a avut loc, sâmbătă dimineață, pe un drum din Giurgiu.
Accidentul a avut loc pe DC 83, în localitatea Dobreni. În coliziune au fost implicate un autoturism și un tractor pentru grădină.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Citește și O autoutilitară a intrat în gardul unei case, într-o localitate din Giurgiu. Șoferul, transportat la spital

Bărbatul care conducea tractorul, în vârstă de 73 de ani, a fost preluat de paramedici, iar pasagera din autoturism, în vârstă de 71 de ani, de echipajul SAJ. Ambele persoane au fost transportate la spital.

Pompierii au asigurat măsurile PSI și au acționat pentru sablarea părții carosabile, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.
Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.
Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.
Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.
”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
