Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Un băiețel s-a grăbit să își cunoască mama și s-a născut în ambulanța SMURD, în Arad

Publicat

Un băiețel s-a grăbit să își cunoască mama, o tânără de 24 de ani, din Ignești, județul Arad, și s-a născut în ambulanța SMURD, înainte ca echipajul să ajungă la maternitate.

Echipajul SMURD de la Sebiș a preluat-o pe tânăra de 24 ani, însărcinată, sub monitorizare permanentă, deoarece avea contracții la interval de un minut, conform MEDIAFAX.

Cei trei paramedici din ambulanța SMURD și-au dat seama că nu vor ajunge cu femeia la maternitate și au decis să meargă spre Spitalul din orașul Sebiș, doar că băiețelul a fost mult prea grăbit.

Copilul s-a născut când ambulanța a ajuns în curtea spitalului, înainte ca femeia să ajungă propriu-zis în unitatea medicală.

Nașterea a fost supravegheată de medicul din spital, doctorul Claudia Dima, ajutat de paramedicii de pe echipajul SMURD, respectiv plt.maj. Lucian Palcu, plt. maj. Sebastian Rus, plt. maj. Ciprian Pop.

După ce s-a născut băiețelul, atât el, cât și mama au fost redirecționați spre Spitalul Matern din Arad.

Potrivit ISU Arad, pe drum echipajul SMURD a fost întâmpinat de un echipaj SAJ cu medic, care a preluat bebelușul și pe mama acestuia, amândoi în stare bună.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ilie Bolojan: Record în România. 137,5 miliarde de lei investiți în dezvoltare în 2025, cel mai mare nivel din ultimii 36 de ani

Publicat

ilie bolojan presedinte interimar.jpg






Investițiile publice realizate de statul român în 2025 au ajuns la 137,5 miliarde de lei, echivalentul a 7,2% din PIB, marcând cel mai ridicat nivel din întreaga perioadă postdecembristă. Peste jumătate din această sumă a provenit din fonduri europene, potrivit datelor prezentate sâmbătă de premierul Ilie Bolojan.

Anul 2025 intră în istoria economică a României ca fiind cel mai ambițios din punct de vedere...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Numerele la LOTO, la extragerea din 11 ianuarie, aduc premii uriașe. Reporturi de milioane de euro la tragerile Loto 6/49 şi Joker

Publicat

loteria română suplimentează fondurile de câștiguri pentru tragerile speciale loto

Numerele la LOTO, la extragerea din 11 ianuarie, aduc premii uriașe. Cele mai mari reporturi, de milioane de euro, sunt la tragerile Loto 6/49 şi Joker.

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 11 ianuarie, după ce Loteria Română a acordat peste 27.200 de câştiguri, în valoare totală de 1,83 milioane de lei, la tragerile loto de joi, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, la Loto 6/49 se înregistrează...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ChatGPT Sănătate, lansat de OpenAI: Va permite răspunsuri la întrebări medicale concrete, va citi analizele și va oferi sfaturi

Publicat

chatgpt sănătate, lansat de openai: va permite răspunsuri la întrebări

ChatGPT Sănătate, lansat de OpenAI: Aplicația va permite răspunsuri la întrebări medicale concrete, citirea rezultatelor analizelor de sânge și oferirea de sfaturi de sănătate adaptate utilizatorului.

Platforma condusă de Sam Altman a subliniat faptul că sănătatea este unul dintre cele mai populare subiecte pe care utilizatorii le discută cu asistentul lor de inteligență artificială.

Vezi și: Noul sistem AI de diagnosticare medicală este de 4 ori mai eficient decât medicii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Drama unei tinere căsătorite cu un deținut care a ucis-o după eliberarea din pușcărie. Caz judecat la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

drama unei tinere căsătorite cu un deținut care a ucis o

59 de femicide au avut loc în România, în anul 2025. Unul dintre ele este greu de descris în cuvinte. Este cazul unei tinere din Hunedoara, Adriana, care a fost ucisă de soțul său în bătaie. A lovit-o timp de 15 minute cu un scaun, a rupt o mătură de ea și a lovit-o cu pumnii și picioarele. În timp ce femeia se văita de durere, acesta s-a culcat lângă ea. Când s-a trezit, a văzut că Adriana era moartă.

După o condamnare la Tribunalul Hunedoara, criminalul, Augustin Lucian...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe