EVENIMENT
FOTO: Un buncăr plin cu rumeguș, cuprins de flăcări în Reșița

Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la un buncăr cu rumeguș din curtea societății Silvanus din Reșița – Caraș-Severin. Pompierii au intervenit de urgență.
Potrivit ISU Caraș-Severin, incendiul a izbucnit la societatea comercială Silvanus Reșița, după ce flăcările au cuprins un buncăr cu rumeguș.
La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.
Conform sursei citate, incendiul a fost rapid localizat, iar pompierii acționează pentru lichidarea lui.
Nu au fost înregistrate victime.
EVENIMENT
VIDEO: Documentar dedicat Cupru Min Abrud, difuzat sâmbătă de TVR. Filmarea are ca temă viaţa localităţilor miniere din Apuseni

TVR va redifuza sâmbătă, 30 august, de la ora 11.00, un documentar realizat în cadrul emisiunii Dosar de România, în care un fragment important este dedicat Cupru Min Abrud.
Documentarul „Zlatna, Abrud, Brad – Tot ce-a fost și ce va fi”, a fost difuzat inițial pe data de 19 mai, dar va fi reluat sâmbătă.
Filmarea are ca temă viaţa localităţilor cu istorie în minerit din Apuseni, având Cupru Min drept actor principal în zonă.
TVR: ”Singura salvare a orașului Abrud…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Municipiul Aiud, titular al proiectului “REALIZARE CORIDOR DE MOBILITATE URBANĂ INTEGRATĂ ȘI SUSTENABILĂ ÎN MUNICIPIUL AIUD, STR. TUDOR VLADIMIRESCU – STR. CUZA VODA – STR. TRANSILVANIEI”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul “REALIZARE CORIDOR DE MOBILITATE URBANĂ INTEGRATĂ ȘI SUSTENABILĂ ÎN…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Proteste pe stradă în fața școlilor la Cluj, în 8 septembrie. Numirea directorilor pe posturile vacante, un nou scandal

Prima zi de școală va fi una de protest la Cluj. Nu va fi doar un boicot, cadrele didactice se pregătesc să protesteze pe stradă, chiar în fața unităților de învățământ.
Pe lângă problemele ridicate până acum, și pentru care cadrele didactice sunt în stradă de mai bine de două săptămâni, numirea directorilor unităților de învățământ, inclusiv cele care au fost comasate, a stârnit un nou motiv…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Grevă și la Tribunalul Alba. Activitatea de judecată, restrânsă începând de miercuri. Protest față de legea pensiilor speciale

Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba a decis marți restrângerea temporară a activităţii de judecată la nivelul instanței, începând cu data de 27 august şi până la retragerea proiectului de lege privind pensiile speciale, respectiv amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu anumite excepții.
O hotărâre similară a fost luată și de către magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit unui comunicat al Tribunalului Alba, marți, 26…
Citește mai mult pe Alba24.ro