Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Un tânăr șofer a scăpat ca prin minune după ce a plonjat cu mașina într-o groapă

Publicat

accident gorj 2

Un tânăr șofer de 21 de ani a scăpat ca prin minune doar cu răni ușoare după ce a plonjat cu mașina într-o groapă excavată de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc vineri noaptea, pe raza localității componente Preajba din municipiul Târgu-Jiu.

Potrivit IPJ Gorj, din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din localitatea Preajba Mare, în timp ce conducea un autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.iar autoturismul a părăsit partea carosabilă și a căzut într-o excavație de canalizare.

accident gorj 1

accident gorj 1

Lucrarea era semnalizată corespunzător, prin indicatoare reflectorizante de obligare și interzicere, precum și balize de delimitare, realizată pe partea stângă a direcției de deplasare.

Echipajele de salvare ale ISU Gorj ajunse la fața locului au acordat îngrijiri medicale șoferului de 21 de ani, care a suferit leziuni ușoare. Acesta a fost transportat la UPU Tg-Jiu pentru investigatii medicale suplimentare.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

S-a întocmit dosar penal, sub aspectul savârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cât mai ține frigul: Prognoza meteo pe fiecare săptămână din ianuarie

Publicat

alertă de furtună de iarnă în europa. schimbare majoră a

Cât mai ține frigul: Meteorologii au anunțat prognoza meteo pe fiecare săptămână din ianuarie. 

Ianuarie rămâne, în mod tradițional, cea mai rece lună a anului în România, iar 2026 nu este de așteptat să facă excepție.

Temperaturile vor oscila frecvent în jurul sau sub valorile normale perioadei, cu episoade de ger mai ales în Transilvania, Moldova și zonele intramontane, unde minimele pot coborî sub –10 grade Celsius în nopțile senine.

În sud și vest, valorile...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Clujenii au luat cu asalt pârtia de la Buscat. Coloană de mașini la intrare

Publicat

whatsapp image 2026 01 02 at 13.01.30.jpeg






Sute de clujeni au luat, vineri, cu asalt pârtia de la Buscat Resort, din comuna Băișoara, unde zăpada așternută în ultimele zile a devenit numa bună pentru schi sau săniuș. 

Viscolul și vremea rece nu i-a oprit pe împătimiții sporturilor de iarnă care profită, astfel, de mini vacanța de Revelion.

Cei prezenți spun că mașinile continuă să săsească astfel că s-au format cozi la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Avalanșă de mari dimensiuni la Bâlea Lac, declanșată accidental de doi schiori

Publicat

video: avalanșă de mari dimensiuni la bâlea lac, declanșată accidental

O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs vineri la Bâlea Lac. Potrivit Salvamont, ar fi fost declanșată accidental de doi schiori.

Salvamont Sibiu monitorizează permanent situația din teren și recomandă prudență maximă în zonele alpine din Munții Făgăraș.

YouTube videoYouTube video

”În cursul zilei de astăzi, în Munții Făgăraș, zona Bâlea Lac, s-a produs o avalanșă de mari dimensiuni, declanșată accidental de doi schiori aflați...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Persoană în vârstă din Apuseni, coborâtă în siguranță la ambulanță, dintr-o zonă izolată, cu sprijinul salvamontiștilor

Publicat

foto: persoană în vârstă din apuseni, coborâtă în siguranță la

O persoană în vârstă a fost coborâtă în siguranță, sâmbătă, dintr-o zonă izolată din Arieșeni cu sprijinul salvamontiștilor.

Aceasta a avut nevoie de intervenția salvatorilor montani, după ce a suferit o problemă medicală într-o zonă izolată și greu accesibilă de pe Valea Cobleșului, în comuna Arieșeni.

Echipajul Salvamont Arieșeni–Vârtop a intervenit în sprijinul ambulanței cu medic a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cîmpeni, deoarece accesul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe