EVENIMENT
FOTO: Urmărire în trafic terminată cu accident cumplit în județul Galați. Mașina a intrat violent într-un gard. Patru tineri, răniți
Patru tineri au fost răniți în urma unui grav accident rutier produs de un tânăr de 22 de ani. Polițiștii au pornit în urmărirea mașinii, după ce apatratul radar a indicat peste 100 de kilometri la oră. Urmărirea s-a terminat cu accident, după ce mașina a intrat violent într-un gard.
Accidentul a avut loc miercuri, 28 septembrie, puțin după miezul nopții. Șoferul care a provocat accidentul, un tânăr de 22 de ani. Șoferul, dar și trei adolescenți din mașină au fost răniți.

Potrivit IPJ Galați, în cursul nopții trecute, în jurul orei 00.05, polițiștii Biroului Rutier Tecuci, aflați în serviciul de patrulare pe strada Cuza Vodă, din municipiul Tecuci, au efectuat semnal de oprire unui autoturism. Mașina se afla în trafic, fiind înregistrată de aparatul radar circulând cu viteza de 122 de km/h.
Urmărire în trafic terminată cu accident în județul Galați. Mașina a intrat violent într-un gard
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului de oprire, continuându-și deplasarea, astfel că polițiștii au plecat în urmărirea acestuia.
La intrarea în comuna Matca, bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă și a lovit gardul unei locuințe.
În urma impactului, rețeaua de alimentare cu gaze a imobilului a suferit avarii, la fața locului deplasându-se reprezentanți ai Distrigaz, pentru oprirea gazului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto, identificat în persoana unui bărbat, de 22 de ani, din comuna Matca, precum și a pasagerilor din autoturism, trei adolescenți, de 17 ani, toți din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul auto a rămas încarcerat, la locul accidentului, alături de cele două echipaje ale Poliției, au intervenit două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare, precum și o autospecială de intervenție pentru prevenirea și stingerea incendiilor, din cadrul I.S.U. Galați.
Bărbatul a fost transportat la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru a se stabili prezența în organism a alcoolului sau a substanțelor interzise.
”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, atât pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, existând suspiciuni în acest sens”, au declarat reprezentanții IPJ Galați.
EVENIMENT
Autoritățile din Alba continuă intervențiile pentru realimentarea cu energie a sute de case. Peste 260 de oameni sunt pe teren
Autoritățile din Alba continuă miercuri intervențiile în mai multe localități, unde sunt încă probleme cu alimentarea cu energie electrică.
Potrivit datelor de la ora 16:00, numărul gospodăriilor care nu sunt alimentate cu energie electrică este de 254 din șapte localități.
Potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului Alba, în prezent, un numar de 29 de echipe ale sucursalei județene a Distribuție Energie Electrică România (DEER), se află în teren.
Este vorba...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Președintele Nicușor Dan, blocat de câteva ore pe aeroportul din Paris, din cauza ninsorii. Călătorește cu un avion militar
Președintele Nicușor Dan a rămas blocat pe aeroportul din Paris, din cauza ninsorii. El așteaptă acolo de miercuri dimineață, când delegația română a intrat în avion, care a fost degivrat, a rulat pe pistă, dar nu a avut verde pentru decolare. La ora 15:30, problema nu se rezolvase.
Asta întrucât pista, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului nu a putut fi curățată suficient.

Toți ceilalți lideri care au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Emil Boc: Brazii de Crăciun, colectați gratuit de Primăria Cluj-Napoca până în 22 ianuarie
Primăria Cluj-Napoca a anunțat, miercuri, că Primăria Cluj-Napoca va colecta gratuit brazii de Crăciun de la locuitori până în 22 ianuarie, inclusiv de la punctele gospodărești.
Acesta a precizat că brazii pot fi depuși la punctele gospodărești, iar Primăria îi va colecta gratuit,
”După 22 ianuarie puteți să-i duceți la centrele de colectare sau să plătiți pentru colectarea lor”, a precizat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători creștine, sărbătorită pe 6 ianuarie. Legat de această sărbătoare, sunt și anumite superstiții, printre care și aceea de a nu spăla haine o perioadă de timp.
Ultima zi a ciclului sărbătorilor de iarnă, 6 ianuarie, Boboteaza, este marcată în fiecare an de ritualuri de sfințire și purificare a apei, cu o semnificație profund spirituală.
Potrivit credinței ortodoxe, sărbătoarea amintește de Botezul Domnului în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
