EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Accident grav în Buzău. Trei mașini implicate și două persoane rănite
O persoană a rămas încarcerată, iar o alta a fost rănită, marţi dimineaţa, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un camion şi două autoturisme, pe DN2, pe raza localităţii buzoiene Costeşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marei Vrapciu, din primele date, în timp ce conducea pe DN2 din direcţia Buzău către Bucureşti, un bărbat de 40 de ani, din Iaşi, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în faţa sa de un şofer de 60 de ani din Costeşti, care s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din Costeşti a fost proiectat pe contrasens într-un camion condus de un buzoian de 36 de ani.
"Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului din Costeşti şi a soţiei acestuia, în vârstă de 60 de ani, care a rămas încarcerată. În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările vor continua", a mai declarat sursa citată. AGERPRES
EVENIMENT
Elevii de clasa a VIII-a vor avea ore doar dimineața. Proiect de lege adoptat tacit de Senat
Elevii de clasa a VIII-a vor avea ore doar dimineața: Senatul a adoptat tacit un proiect de lege în acest sens. Asta în condițiile în care multe școli sunt în criză acută de spații, astfel încât elevii învață în două serii.
La articolul 24 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Învăţământul gimnazial pentru clasa a VIII-a se organizează şi funcţionează cu program de dimineaţă",...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PSD Cluj-Napoca: Centura Metropolitană, între incompetență administrativă și suspiciuni grave de complicitate
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
AUR a plătit bani grei pentru ca George Simion să se întâlnească cu Trump. Lobby eșuat și despăgubiri uriașe solicitate de partid
AUR a plătit bani grei pentru ca George Simion să se întâlnească cu Donald Trump și cu vicepreședintele JD Vance, în încercarea de a câștiga alegerile prezidențiale din 2025.
Informația a fost publicată în exclusivitate de Antena3, care a prezentat și documente în acest sens.

Banii au fost plătiți degeaba unei firme de lobby, pentru că întâlnirile nu au avut loc. AUR cere acum despăgubiri de milioane de dolari...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Măsuri de relansare economică: Draftul documentului pregătit de Guvern cu facilități fiscale, scheme de ajutor și investiții
Pe masa Guvernului se află draftul unui proiect de lege care vizează instituirea unor măsuri de relansare economică și stimulare a investițiilor, precum și modificarea mai multor acte normative din domeniul fiscal-bugetar. Câteva măsuri pe care guvernul intenționează să se aplice pentru relansarea economică au fost prezentate și de premierul Ilie Bolojan, la conferința de presă care a avut loc miercuri seara.
Proiectul de lege anunțat de Bolojan combină scheme de ajutor de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
