ACTUALITATE
FOTO- VIDEO: Alertă în Deva. Valiză suspectă, abandonată în fața unui centru comercial
O valiză din metal lăsată în fața unui centru comercial din muncipiul Deva, județul Hunedoara a alertat, luni autorităţile, care au izolat perimetru.
Potrivit IPJ Hunedoara, în data de 28 iunie, la ora 09:00, Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată prin intermediul Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, la intersecția Bulevardului Iuliu Maniu cu bulevardul Decebal, în fața unei societăți comerciale, se află o valiză nerevendicată.

La fața locului, au fost luate în regim de urgență măsuri pentru securizarea zonei si s-a deplasat echipa de pirotehnisti din cadrul SRI. În continuare, se fac cercetări cu privire la proveniența si conținutul geamantanului.

În acest moment, circulația rutieră a fost restricționată și deviată pe rute ocolitoare.
Au fost evacuate toate persoanele din centrul comercial.
Conform sursei citate, la fața locului au intervenit echipaje ale ISU Hunedoara, IJJ Hunedoara și Serviciul de Ambulanță.
ACTUALITATE
Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.
Dintre...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
