EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Cantina unui cămin pentru vârstnici din București, închisă de ANPC. ”Mizeria și lipsa de igienă par ingrediente de bază”
În data de 8 aprilie 2022, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a realizat un control la cantina din incinta Centrului Rezidențial Sf. Teodora din Bucuresti, din sectorul 4, centrul aparținând Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București.
”Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București pare o formă de antrenament a sistemului imunitar a celor pe care ne imaginăm că îi asistă. Cum presupun că nu au fost serviți niciodată gândaci în meniu, înseamnă că aceștia doar au infestat bucătăria. Mizeria și lipsa de igienă par ingrediente de bază în blocul alimentar controlat.

Strigător la cer este faptul că peste tot pe unde Autoritatea noastră a trecut, în ultima perioadă, lucrătorii de acolo s-au mobilizat și, în cea mai mare parte dintre locații, au reușit să și facă curat. Deci se poate. Nu există, din păcate, în actele normative, amenzi pentru nepăsare, dezinteres sau nesimțire...Concluzia ultimelor acțiuni de control este că, din leagăn până la patul bolnavului, trecând prin bucătărie, cu autobuzul eventual, toate lucrurile sunt tratate cu nepăsare”, spune Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Comisarii CPCMB au aplicat o amendă contravențională de 10.000 lei și au dispus măsura de oprire temporară a prestării de servicii alimentare până la remedierea deficiențelor și, de asemenea, au propus închiderea temporară a unității pe o perioadă de până la 6 luni.
Câteva dintre neregulile importante constatate de comisari sunt: infestație cu gândaci atât a spațiilor de preparare a hranei, cât și a celor de depozitare și a anexelor; utilizarea unor ustensile de bucătărie depreciate și neigienizate; prezența pavimentului neigienizat; existența unor suprafețe neigienizate în bucătărie (partea superioară a frigiderelor); existența unor plăci de plafon din ghips-carton fisurate și rupte; existența unor chedere de la frigidere neigienizate și dislocate.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Jaqueline și Ruse s-au calificat în sferturile probei la dublu de la Transylvania Open: Ne-am ridicat una pe cealaltă
Perechea Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile probei la dublu de la Transylvania Open după ce au înfrânt perechea Y. Yuan și Q. Tang.
Româncele au reușit să se impună în două seturi 6-4, 6-3.
A fost al doilea succes al României după succesul semnat de Irina Bara și Ekaterina Gorgodze, în prima zi de concurs.
„Ne-am ridicat una pe cealaltă”
La finalul partidei, cele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Spectacolul aniversar Lord of the Dance-30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.
Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor. Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Emil Boc avertizează: Interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețele sociale creează doar iluzia de siguranță
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut, în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul European al Regiunilor, că interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale nu reprezintă o soluție reală pentru protecția minorilor în mediul online.
Acesta a subliniat că riscurile din spațiul digital sunt reale și grave, însă pot fi combătute doar prin reglementare inteligentă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UPDATE. Accident în lanț la Turda. 5 mașini au fost implicate. Două femei au ajuns la spital
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, pe strada Ștefan cel Mare.
Două femei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Intervenție rapidă a pompierilor și a SAJ
Apelul de urgență a sosit în jurul orei 17.10. La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
