Connect with us

EVENIMENT

FOTO- VIDEO: Aproximativ 70 de câini ţinuţi fără hrană şi apă, într-o fermă abandonată din Orăştie - Hunedoara

Publicat

Un număr de 69 de câini ce erau ţinuţi în condiţii improprii, fără hrană şi fără apă, în halele dezafectate ale unei ferme zootehnice din municipiul Orăştie, au fost salvaţi de poliţiştii de la Protecţia Animalelor, în urma acestei acţiuni ei fiind preluaţi şi relocaţi într-un adăpost autorizat, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Cei 69 de câini sunt dintr-o rasă comună şi, din primele cercetări ale poliţiştilor, ar fi fost aduşi la ferma dezafectată de către o persoană iubitoare de animale, dar care nu le-a putut oferi condiţii normale de viaţă.

Ferma este abandonată de mai mulţi ani, iar proprietarul acesteia nu locuieşte în judeţul Hunedoara. Bărbatul a colaborat cu poliţiştii şi, potrivit acestora, nu ar avea vreo implicare în aducerea câinilor acolo.

"Cercetările continuă, persoana sau persoanele care au adăpostit câinii acolo, în condiţii improprii, fiind pasibile de a fi sancţionate, conform legii", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

În urma verificărilor, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au emis un ordin de plasare în adăpost, în baza căruia au fost ridicaţi cei 69 de câini şi relocaţi în adăpostul unei asociaţii pentru protecţia animalelor.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Hunedoara şi ai autorităţii publice locale.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom

Publicat

whatsapp image 2026 02 01 at 18.18.52.jpeg






O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom. 

Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.

”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate

Publicat

scandal de hărțuire sexuală, judecat la curtea de apel alba:

Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.

Apoi a făcut o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Publicat

remus lapusan.jpeg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.

1. Dezvoltare locală și investiții...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ

Publicat

vremea în alba în ajun și de crăciun. prognoza meteo

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.

Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe