EVENIMENT
FOTO/ VIDEO: Autoturism DISTRUS de flăcări pe Autostrada Soarelui
Un autoturism a fost distrus complet, după ce a fost cuprins de flăcări, pe Autostrada Soarelui.Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Potrivit ISU Constanța, la fața locului au intervenit nouă pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B din cadrul Detașamentului Medgidia.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism.
Pompierii au acționat pentru lichidarea focului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Traficul rutier nu a fost afectat.
Conform sursei citate, cauza probabilă a incendiului ar fi: scurgeri de combustibil la nivelul comparatimentului motor.
sirsa foto/ video: ISU Constanța
EVENIMENT
EXCLUSIV. 71 de clujeni au pierdut încadrarea într-un grad de handicap. Reevaluare dispusă pentru cei care au și carnet de șofer
În anul 2025, în județul Cluj au fost emise peste 600 de dispoziții de reevaluare a persoanelor care dețin simultan un certificat de încadrare într-un grad de handicap și un permis de conducere auto.
Evaluarea acestor persoane a fost dispusă de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, care a transmis inclusiv listele cu persoanele care trebuie să treacă prin acest proces.
Peste 600 de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Procesul lui Victor Micula la Curtea de Apel Alba Iulia: Avocații au cerut schimbarea încadrării juridice. Ce au decis judecătorii
Un proces celebru se desfășoară în această perioadă pe rolul instanței superioare din Alba, Curtea de Apel Alba Iulia. Fondul nu a fost judecat la vreo instanță din județ, ci a fost strămutat.
Mai exact, dosarul a venit de la Tribunalul Bihor, unde apelul trebuia să fie judecat de Curtea de Apel Bihor. Însă inculpatul a cerut strămutarea dosarului, iar acesta a ajuns la Alba Iulia.
Este vorba despre procesul în care afaceristul Victor Micula a fost condamnat în primă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, marți, pe FC Argeș într-un meci din Superligă, disputat pe Cluj Arena, cu scorul de 3-1.
Clujenii au deschis scorul în prima repriză, minutul 12, prin Macalou, și l-au majorat în minutul 64 în urma golului înscris de Stanojev.
Oaspeții au marcat și ei în minutul 66 prin Sierra, dar în minutul 84 același Macalou duce scorul la 3-1..
Echipele de start
”U”...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Parcul auto din Alba: Peste 209.000 de vehicule înmatriculate, aproape jumătate sunt mai vechi de 20 de ani. Situația DRPCIV
Parcul auto din Alba. Județul Alba a încheiat anul 2025 cu un parc auto de peste 209.000 de vehicule înmatriculate, potrivit datelor publicate recent de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Cifrele oficiale oferă o imagine detaliată asupra dimensiunii și componenței flotei auto din județ.
Potrivit DRPCIV, aproape jumătate dintre vehiculele înmatriculate în Alba au o vechime mai mare de 20 de ani.
Parcul auto din Alba. Structura
Citește mai mult pe Alba24.ro
