Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud au prins în flagrant delict un bărbat care a introdus în țară peste 17 kg de canabis. Drogurile au fost găsite în bagajele acestuia, într-un microbuz ce venea din Spania.
Potrivit DIICOT, a fost reținut atât bărbatul care transporta drogurile, cât și cel care i le-a dat să le aducă în țară.
Duminică, B.M.M., în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, i-a predat inculpatului D.L. mai multe pachete vidate și înfoliate, ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde-olive, pentru a le transporta pe teritoriul României.
Marți, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului D.L., în vârstă de 45 de ani, după ce acesta a sosit din Spania, în timp ce se îndrepta către orașul Năsăud pentru a preda coletul inculpatului B.M.M., în vârstă de 36 de ani. În bagajul inculpatului D.L., au fost găsite 11 pachete ce conțineau o cantitate de 17,22 kilograme de cannabis.
Microbuzul, ce aparține unei firmei de transport internațional de persoane, a fost oprit în trafic, pe raza comunei Dumitra, de polițiști. Pasagerul prins cu drogurile în bagaje are 45 de ani și este din Leșu.
Cinci persoane care se aflau în microbuz au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, pentru audieri.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma audierilor, procurorul de caz din cadrul DIICOT a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi bărbați, de 45 și 36 de ani, cercetați pentru infracțiunea de introducere în ţară de droguri de risc și complicitate la introducere în ţară de droguri de risc. Vor fi prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.
Festivalul folcloric pastoral „Coborâtul oilor” are loc astăzi, duminică, 13 septembrie 2026, în satul Loman, comuna Săsciori. Evenimentul aduce în prim-plan tradițiile pastorale păstrate în zona Munților Șureanu și îi reunește pe ciobani, crescători de animale, localnici și vizitatori.
Naționala României de volei masculin a fost învinsă dramatic de Germania, scor 3-2, sâmbătă seara, la BT Arena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa D a Campionatului European de volei masculin. Tricolorii au luptat până la ultima minge și au fost foarte aproape de o victorie în fața Germaniei, echipă aflată pe locul 10 mondial.
Meciul a fost unul extrem de echilibrat, iar diferența s-a făcut în momentele...
Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Cluj au efectuat 12 percheziții într-un dosar penal care vizează presupuse infracțiuni economico-financiare.
Ancheta vizează reprezentanții unei societăți comerciale din Cluj, specializată în recuperarea materialelor reciclabile sortate. Prejudiciul estimat se ridică la 3.867.953 de lei.
Avocatul Toni Neacșu, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), critică dur decizia privind normarea activității instanțelor. Într-o postare publicată pe Facebook, Neacșu susține că noul mecanism riscă să ducă la blocarea unui număr important de dosare și acuză CSM că „interzice, administrativ, accesul liber la justiție în România”.