EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Cel puţin zece morţi într-o explozie puternică produsă în Beirut, în zona portului

Cel puţin zece persoane au murit într-o explozie puternică ce a zguduit marţi capitala Libanului şi care s-a produs în zona portului, potrivit unor surse medicale şi de securitate citate de Reuters.
Zece persoane decedate au fost transportate la spitale din Beirut, potrivit unei surse medicale şi a uneia de securitate, după ce anterior mai multe surse au anunţat că există zeci de răniţi în oraş în urma exploziei.

Puternica deflagraţie, care a avut loc în zona portului şi a cărei origine încă nu este cunoscută cu certitudine, a fost auzită în mai multe cartiere ale oraşului. Agenţia de ştiri libaneză NNA relatează, citând două surse de securitate, că explozia s-a produs într-o zonă a portului unde sunt depozitaţi explozibili. Nu se ştie ce a provocat exact explozia sau despre ce fel de explozibili este vorba.
Geamurile a numeroase imobile şi magazine s-au spart pe o rază de kilometri. Nori de fum se ridică deasupra capitalei, iar zona portului este în întregime acoperită.
Zona portului a fost izolată de forţele de securitate, care nu lasă să pătrundă în zonă decât protecţia civilă, ambulanţele şi camioanele de pompieri. Jurnaliştilor li s-a interzis accesul, potrivit unui corespondent al AFP. În zona cartierului portului, distrugerea este totală, mai scrie France Presse.
Sursa video: Facebook
Media locale au difuzat imagini cu persoane prinse sub dărâmături, unele dintre ele acoperite de sânge.
"Clădirile tremură", a postat pe Twitter un locuitor din oraş, afirmând că "toate geamurile apartamentului său au explodat".
"Am văzut o minge de foc şi fum ridicându-se deasupra Beirutului. Oamenii ţipau şi alergau, mulţi dintre ei sângerând. Balcoanele au căzut de pe clădiri. Geamurile din clădiri înalte s-au distrus şi au căzut pe stradă", a declarat un martor al Reuters.
Potrivit corespondenţilor AFP, numeroşi locuitori răniţi se îndreaptă pe jos către spitale. În faţa centrului medical Clemenceau aşteptau să fie internaţi zeci de răniţi, printre care şi copii, potrivit sursei citate.
Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro şi Hazmieh au sărit în aer, la fel ca şi geamurile autoturismelor. Numeroase maşini au fost de altfel abandonate, cu airbag-urile umflate.
*Reuniune de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare din Liban
Preşedintele libanez, Michel Aoun, a convocat marţi seară o ''reuniune de urgenţă'' a Consiliului Suprem de Apărare, după exploziile violente care au zguduit zona portului din Beirut, a anunţat biroul preşedintelui, relatează AFP.
La rândul său, premierul Hassan Diab a decretat miercuri zi de doliu naţional ''pentru victimele exploziei din portul Beirut''.
*Exploziile ar fi putut fi cauzate de ''materiale explozive confiscate''
Exploziile violente care au zguduit marţi zona portului din Beirut ar fi putut fi cauzate de ''materiale explozive'' confiscate şi stocate într-un depozit de ''ani de zile'' a declarat marţi un responsabil din domeniul securităţii, relatează AFP.
"Se pare că a fost un depozit care avea materiale explozive confiscate de ani de zile şi s-ar părea că ar fi vorba de materiale foarte explozive", a declarat directorul general al Siguranţei generale, Abbas Ibrahim, care s-a deplasat în zonă. "Serviciile în cauză efectuează ancheta în acest caz, vor spune care este natura incidentului", a adăugat el.AGERPRES
EVENIMENT
Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.
Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
