EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Două autoutilitare și un autoturism, implicate într-un accident rutier în Suceava. Trei persoane rănite

Un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare și un autoturism a avut loc, marți, pe raza localității Spătătești, din județul Suceava.
Potrivit pompierilor, în urma impactului șoferii autoutilitarelor au rămas blocați în mașini, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

Cei doi soferi ai autoutilitarelor au fost preluați de ambulanțe SMURD, pentru a fi transportați la UPU Suceava.

De asemenea, un pasager într-una dintre autoutilitare, a fost transportat la CPU Fălticeni, iar soferul autoturismului a fost evaluat medical la fața locului și a refuzat transportul la spital.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
EVENIMENT
Dominic Fritz, președintele USR, a trecut ultimul test pentru obținerea cetățeniei: „România, gata, sunt unul de-ai tăi”
Președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat joi că a primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române, după ce a susținut cu succes interviul în fața comisiei de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie.
„România, gata, sunt unul de-ai tăi! Am trecut de proba de interviu și am primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Apelurile telefonice din orice țară UE vor costa la fel ca apelurile locale. Precizările ministrului Afacerilor Externe
Apelurile telefonice din diaspora vor costa la fel ca apelurile locale fără costuri suplimentare. Ministrul de Externe anunță că vor avea „același cost ca apelurile locale, fără limită de minute”.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu: „Pentru milioane de români care formează cea mai numeroasă diasporă din Uniunea Europeană, apelurile către țară vor fi curând la același cost ca apelurile locale, fără limită de minute”.
Ea a precizat că Actul privind…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF va lansa un asistent virtual care va răspunde la întrebările contribuabililor. Cum va funcționa chatbot-ul ”Ana”
ANAF va lansa în curând un asistent virtual conversațional (chatbot) bazat pe inteligență artificială, aflat în prezent în faza de testare.
Un chatbot este un program de inteligență artificială conceput pentru a interacționa cu oamenii prin conversații, de obicei prin text (ca pe un site web, într-o aplicație sau într-un sistem de mesagerie).
Chatbotul poate înțelege întrebările utilizatorului și oferă răspunsuri automate, fie bazate pe reguli simple (răspunsuri…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Șofer băut, implicat într-un accident rutier la Tritenii de Sus. A părăsit locul faptei, dar a fost prins de polițiști
Un accident rutier a avut loc joi dimineață, în jurul orei 09:30, pe drumul județean DJ151C, în localitatea Tritenii de Sus.
Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, un bărbat de 62 de ani, din județul Mureș, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul asupra direcției de mers și lovind un cap de pod.
După producerea accidentului,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

