EVENIMENT
FOTO/ VIDEO: Fotografii inedite: Un urs care a terorizat o localitate din Alba, CAPTURAT și apoi ELIBERAT în pădure, departe de comunitățile umane

Un urs care a terorizat locuitorii unui cartier din Alba Iulia a fost capturat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după aproape două săptămâni de încercări eșuate. Apoi, ursul a fost eliberat într-o pădure, la zeci de kilometri de orice așezare omenească, scrie ziarul Alba24.ro.

Citește și FOTO: Ursul care a terorizat locuitorii din Pâclișa a fost CAPTURAT, vineri spre sâmbătă noapte. Operațiune fără incidente
A fost nevoie de aproape două săptămâni de la începerea demersurilor de către autoritățile locale pentru ca ursul să poată fi relocat. Este vorba despre foarte multă birocrație care a trebuit parcursă. Practic, tot ce au putut face autoritățile locale în această perioadă, în frunte cu Instituția Prefectului și Jandarmerie, a fost să încerce să se asigure că oamenii nu pățesc nimic.

Surse din rândul celor care au participat la capturarea ursului au declarat pentru ziarul Alba24 că operațiunea a decurs fără incidente.
La acțiunea de capturare au participat vânători și câini de vânătoare, alături de reprezentanți ai unui ONG. Jandarmii au securizat zona și nu au lăsat oamenii să se apropie.
Ursul a fost căutat pe dealurile și în pădurile din apropiere. Doi dintre câinii de vânătoare s-au întors răniți. Aveau mușcături pe corp, însă nu s-a putut stabili cu exactitate ce fel de animal i-a rănit (în zonă sunt și mistreți).
Până la urmă, oamenii au reușit să îi dea de urmă și să îl captureze.

În cursul dimineții de sâmbătă, 13 iulie, animalul a fost eliberat într-o zonă din Munții Șureanu, undeva aproape de granița cu județul Vâlcea. Autoritățile speră să nu mai facă probleme și să nu mai vină în contact cu omul.

Citește și VIDEO: Ursul de la Pâclișa, ELIBERAT în pădure, departe de comunitățile umane. S-a culcat la Pâclișa, s-a trezit la Șureanu
Procedura de transport și eliberare s-a desfășurat fără incidente, au transmis pentru Alba24, surse prezente la fața locului.
Reamintim faptul că ursul de dimensiuni mari care se ”stabilise” recent la Pâclișa, cartier al municipiului Alba Iulia, a terorizat oamenii din zonă. Timp de două săptămâni, oamenii nu au mai dormit nopțile, de frica animalului, care deja intra în gospodării și ataca animalele, în special porcii și câinii.

Ursul a intrat, în mai multe nopți la rând, în curțile oamenilor, a omorât mai mulți câini și a atacat doi porci.
Citește și Ursul de la Pâclișa a ATACAT din nou, în cursul nopții. A devorat un câine

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cel de-al doilea urs care și-a făcut apariția în zona respectivă, sau cel puțin dacă se vor adeveri cele spuse de localnici că ar fi vorba despre doi urși, de dimensiuni și nuanțe diferite.
sursa: Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fotbaliștii din Alba cu care România poate ținti calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din America
Echipa Națională de fotbal a României urmează să dispute la finele lunii viitoare barajul de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din 2026. O serie de fotbaliști originari din județul Alba au mari șanse de a se număra printre cei 26 de jucători pe care selecționerul Mircea Lucescu îi va convoca pentru meciul de la Istanbul cu reprezentativa Turciei.
România are șansa de a se califica la următoarea ediție a Cupei Mondiale, competiție care se va desfășura în vara acestui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
