EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Grav accident pe o stradă din Slatina. O persoană a murit și una a fost rănită, după impactul dintre două autovehicule
Un grav accident rutier a avut loc, luni după-amiază, pe o stradă din municipiul Slatina, județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, luni, 17 octombrie 2022, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că în municipiul Slatina a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Politiei municipiului Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Oboga, județul Olt și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Strejesti județul Olt.
În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea unei persoane care a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul autoutilitarei implicat în eveniment a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune
Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.
Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
