EVENIMENT
FOTO-VIDEO: IGSU participă la un program de pre-poziţionare în Franţa cu un modul specializat de stins incendii de pădure
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă participă, începând de duminică și până pe 2 septembrie, cu un modul naţional specializat în stinsul incendiilor de pădure, în cadrul unui program de pre-poziţionare. Acest demers are scopul de a sprijini autorităţile franceze în consolidarea rezilienţei în faţa riscurilor asociate acestui tip de calamitate.
Primul contingent, care însumează 40 de pompieri şi trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure cu a capacitate de 3.000 l, o cisternă de 30.000 l, o autospecială cu capacitate mare 10.000 l, un microbuz transport personal şi un autocar, a început duminică deplasarea pe ruta Arad - Nădlac - Budapesta - Geneva - Marsilia.
"Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziţionare organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor franceze în gestionarea acestui tip de risc.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante", se arată într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit sursei citate, activarea şi operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Franţei în locaţiile stabilite de partenerii locali.

Suplimentarea tehnicii şi a personalului de intervenţie va fi realizată în funcţie de dinamica situaţiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităţilor franceze, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
Programul de asistenţă este finanţat de UE şi a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunităţile franceze, după incendiile înregistrate anul trecut.

Acesta se regăseşte în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei şi reuneşte echipaje operative de stingere din România, Polonia, Slovenia şi Austria, a explicat IGSU. Agerpres
EVENIMENT
Ministrul Energiei: Suntem pregătiți pentru creșterea consumului de gaze în timpul zilelor geroase. Ce stocuri are România
România este pregătită să facă față creșterii consumului de gaze naturale prognozate în perioada următoare, în contextul temperaturilor negative anunțate de meteorologi, potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan. Depozitele sunt pline în procent de 70%, a anunțat acesta.
Scăderea temperaturilor va duce la o majorare semnificativă a consumului zilnic de gaze la nivel național, a spus ministrul, citat de Mediafax.
VEZI ȘI Vremea până în 2 februarie. Gerul Bobotezei și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Gregory Vajda, noul dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj: „Orchestra este o bijuterie ascunsă”
Filarmonica de Stat „Transilvania”din Cluj-Napoca are, începând cu acest an, un nou dirijor principal al orchestrei. Este vorba de Gregory Vajda, artist și compozitor de renume internațional, care preia funcția după ani în care aceasta a fost ocupată de Cristian Mandeal.
Instituția de cultură subliniază că Vajda este „o personalitate artistică de prim rang a scenei muzicale internaționale, recunoscută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Apa CTTA: Recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. Ce trebuie să facă cetățenii
Recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. Având în vedere temperaturile foarte scăzute prognozte pentru perioada imediat următoare, operatorul Apa CTTA Alba le reamintește consumatorilor principalele măsuri pe care aceștia trebuie să le ia pentru a preveni înghețarea instalațiilor de apă (conducte, contoare, robineți, etc.).
Sfaturi pentru cetățeni:
- nu închideţi complet căldura atunci când este frig, chiar dacă plecaţi de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un deținut al Penitenciarului Aiud, condamnat după ce a violat o fetiță de 11 ani, a vrut să fie eliberat condiționat
Un deținut al Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud care se află închis de ani buni a cerut să fie eliberat condiționat. Este vorba despre un deținut condamnat în 2018 după ce a violat-o pe fiica concubinei sale, care pe atunci avea doar 11 ani.
Bărbatul a cerut să fie eliberat condționat, la sfârșitul anului 2025. Pedeapsa va expira la termen, în data de 22 octombrie 2026.
Cererea sa a fost judecată de magistrații Judecătoriei Aiud în data de 31 decembrie 2025....
Citește mai mult pe Alba24.ro
