EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Impact violent între două autoturisme și un autocamion, în Florești-Cluj. O femeie în stare gravă
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineața, în localitatea Florești, județul Cluj. O femeie a fost grav rănită după impactul dintre două autoturisme și un autocamion.
Potrivit ISU Cluj, o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6.00, iar la fața locului au găsit un autocamion și două autoturisme avariate, iar într-unul dintre autoturisme se afla o femeie care necesita asistență medicală de urgență.

S-a acționat imediat pentru extragerea femeii, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Aceasta a fost preluată de către un echipaj SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
La prima evaluare aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă.
La fața locului un bărbat a primit primul ajutor calificat și a fost transportat și el la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Alte trei persoane au fost consultate la fața locului fără a fi transportate la spital.
Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanor implicate în accident, descarcerare și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.
Citește Romania24.ro pe Google News
U Cluj a primit duminică vizita echipei FC Farul Constanța, în etapa a 21-a din Superligă, ultima rundă din acest an.
U Cluj a câștigat partida și are o șansă la play-off.
U Cluj câștigă partida cu Farul.
Echipele de start
U Cluj: Lefter – Mikanovic, Cisse, I. Cristea, Chipciu – Bic, Murgia, Fabry – Macalou, Lukic – El Sawy
Rezerve: I. Chirilă – Chinteș, Van der Werff, Toșca, M. Silva,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Accident pe strada 1 Mai din Dej. Tânără rănită după coliziunea dintre un autoturism și un autotren
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, marți, la un accident rutier produs pe strada 1 Mai din municipiu, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren.
Impactul a dus șirănirea unei persoane și la avarierea unui stâlp de iluminat public.
Tânără transportată la spital
În urma accidentului, o tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost preluată de echipajele medicale și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
De pe scenă, direct în sprijinul animalelor. Cimpoiul lui Andrei Oltean, solistul trupei E-AN-NA, vândut cu 5.500 de lei
Cimpoiul cu o puternică valoare sentimentală al lui Andrei Oltean, solistul și multi-instrumentistul trupei E-AN-NA, a fost vândut cu 5.500 de lei în cadrul unei licitații caritabile organizate la concertul aniversar de 10 ani al trupei, desfășurat pe 18 decembrie, la Arenele Romane din București.
Instrumentul, primit de artist la vârsta de 16 ani și folosit timp de peste un deceniu în turnee și concerte din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. „Am fost împușcată la Revoluția de la Cluj. Aveam 17 ani”. Mărturia Cristinei Popa, care era la Fabrica de Bere
Cristina Popa a fost împușcată în picior în 21 decembrie 1989, când clujenii au ieșit în stradă pentru libertate. O libertate pentru care a curs sânge, inclusiv al Cristinei, care avea doar 17 ani.
Revoluția română începuse deja la Timișoara, dar nimeni nu credea că și la Cluj se va întâmpla ce s-a întâmplat acolo.
„Aveam 17 ani, eram elevă în clasa a XII-a”
Cristina Popa este președinta...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


