EVENIMENT
FOTO/VIDEO: Incendiu VIOLENT la primăria unei localități din Argeș. Focul ar fi fost pus intenționat
Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Beleți-Negrești, la sediul primăriei. Din primele informații, focul ar fi fost pus intenționat.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă, din cauza faptului că alimentarea cu apă la locul intervenției s-a făcut în navetă, de la un hidrant care se afla la câțiva kilometri distanță.
UPDATE: Precizările IPJ Argeș:
”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor și luarea măsurilor legale care se impun”.
Potrivit ISU Argeș, mai multe auspeciale de stingere ale ISU Argeș au intervenit în localitatea Beleți-Negrești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit la primărie și la două anexe ale acesteia.
Alarma s-a dat după ora 3 dimineața.

Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei și acoperișul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă și generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei și alte birouri.
Nu au fost victime.
În interiorul construcțiilor au ars și documente.
La locul evenimentului este și conducerea ISU Argeș, iar intervenția este coordonată de către Inspectorul șef.
Incendiul a fost localizat și încă se lucrează pentru stingerea focarelor.
Exista posibilitatea ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi și vecinătăți, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora.
Forțe alocate:
6 autospeciale pentru stins incendii, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și 3 autospeciale de primă intervenție și comandă.
Alimentarea cu apă la locul intervenției s-a făcut în navetă de la un hidrant care se afla la câțiva kilometri distanță.
Potrivit sursei citate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Arheolog clujean, mort la 59 de ani. Era angajat de 30 de ani la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca anunță decesul arheologului Valentin Ioan Voișian, muzeograf al Secției de Arheologie, care a făcut parte din colectivul instituției timp de peste trei decenii.
Născut în anul 1967, Valentin Ioan Voișian a urmat studiile universitare la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în perioada 1990–1995, iar ulterior a absolvit studiile de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ateliere de teatru ”Micul actor”, organizate la Alba Iulia, pentru copii și adolescenți. Cum se fac înscrieri
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba iulia organizează ateliere de teatru ”Micul actor”, pentru copii și adolescenți. Acestea sunt incluse în programul Workshop Prichindel. Vor fi două ateliere de teatru, pe grupe de vârstă.
Copiii și adolescenții vor avea ocazia să-și dezvolte latura artistică, imaginația și capacitatea de comunicare.
Atelierele de teatru se vor desfășura în perioada ianuarie – aprilie.
Programul atelierelor de teatru
Arta actorului,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Șofer din Alba, cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan în Hunedoara. Ce alcoolemie avea
Un bărbat din Vințu de Jos s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan, pe un drum din județul Hunedoara.
Potrivit IPJ Hunedoara, în 6 ianuarie 2026, în jurul orei 22:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, în timp ce desfășurau activități de control în trafic pe strada Dacilor, din municipiul Orăștie, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Vințu de Jos, județul Alba.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fotbalistul Ciprian Deac după ce nu a fost inclus de antrenorul Daniel Pancu în lotul deplasat în stagiul de pregătire din Oliva Nova (Spania), dar a primit oficial propunerea de a face parte din staff-ul administrativ al clubului clujean.
Puţini jucători se nasc ca el
“Puțini jucători se nasc ca el, și puțini ajung să cunoască exact ce înseamnă o carieră sportivă demnă. A muncit fără încetare,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
