Connect with us

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Incident produs la Campionatul Național de Ciclism, în Harghita. Polițiștii au deschis dosar penal

Published

on

incident ciclism harghita

Poliţiştii harghiteni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce două maşini conduse de persoane oficiale care însoţeau cicliştii la Campionatul Naţional de Ciclism au intrat în coliziune, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au fost solicitaţi să intervină, duminică, la un eveniment rutier, care a avut loc într-o zonă cu restricţii de circulaţie, cu ocazia desfăşurării Campionatului Naţional de Ciclism.

Incident produs la Campionatul Național de Ciclism, în Harghita: Ce s-a întâmplat

"Din primele cercetări s-a constatat faptul că un bărbat, de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Crăciunel, dinspre Ocland către Mereşti, ar fi intrat în coliziune laterală, cu un autoturism, condus de un bărbat de 54 de ani. Cei doi se deplasau pe un sector de drum unde erau instituite restricţii de circulaţie.

Cei doi participanţi la trafic făceau parte dintre persoanele oficiale care însoţeau cicliştii. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate atât a cauzelor cât şi a împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului", se arată în informarea transmisă de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu.

Precizările au fost făcute după ce în spaţiul public au apărut imagini din care reiese că o maşină de urmărire a cicliştilor condusă de un antrenor ar fi fost lovită de autoturismul unui alt antrenor, pe înregistrări putând fi auzită soţia celui care ar fi fost lovit cum apelează numărul de urgenţe şi cere ajutor.

De asemenea, pe filmare apare, la un moment dat, un schimb de replici între cei doi bărbaţi, poliţia intervenind pentru ca cei doi să nu se ia la bătaie.

Incident produs la Campionatul Național de Ciclism, în Harghita: Precizările președintelui Federaţiei Române de Ciclism

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism (FRC), Alex Ciocan, a avut o luare de poziţie despre acest incident pe pagina de Facebook a FRC, în care califică reacţia persoanelor implicate ca fiind inacceptabilă şi punctează faptul că astfel de situaţii distrug încrederea tinerilor ciclişti.

"Referitor la informaţiile apărute pe canalele de social media şi în presă, legate de altercaţia dintre doi antrenori de ciclism cu renume din România, FRC califică reacţiile persoanelor implicate ca inacceptabile pentru un Campionat Naţional de Şosea şi Paraciclism, organizat de Federaţia Română de Ciclism.

Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la aceste situaţii care distrug încrederea tinerilor ciclişti în cei care ar trebui să le formeze caracterele, care dezbină comunităţi de ciclism, subminează autoritatea antrenorilor şi evoluţia ciclismului din România!?? Încercăm să identificăm motivele disensiunilor, şirul acţiunilor şi apoi să tragem la răspundere persoanele implicate. Regretăm situaţia creată!

Subliniem că este nevoie de un efort comun în care trebuie să ne implicăm cu toţii: factori de decizie din FRC, cluburi şi echipe de ciclism, antrenori şi ciclişti, pentru a depăşi această situaţie creată poate, din prea multă pasiune pentru ciclism", se arată în postarea semnată de preşedintele Federaţiei Române de Ciclism. Agerpres

sursa foto: captură video Facebook / Grosu Eduard Michael

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on

1771100625 u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Dan Nistor, la meciul 500

Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.

Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

planeta marte va fi vizibilă marți seară. cum poate fi

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.

Un eveniment asemănător a avut loc și în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading