EVENIMENT
FOTO/ VIDEO: Localități din județul Suceava, lovite din nou de grindină și inundații
Mai multe gospodării au fost inundate, în urma unei ploi torențiale care, în doar câteva minute, a creat pagube însemnate, în mai multe localități din județul Suceava. Ploaia torențială a fost însoțită de grindină.
Una dintre cele mai afectate localități a fost Gura Humorului, unde pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din curțile oamenilor.

De asemenea, un copac a fost dobotât din cauza vântului, în curtea unei gospodării, fiind nevoie de intervenția pompierilor.

Citește și FOTO-VIDEO: Furtuna a făcut PRĂPĂD în municipiul Suceava. Inundații, strat gros de grindină și copaci rupți de vânt
Reamintim că mai multe localități din județ au fost sub avertizare cod portocaliu de averse însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelie puternică și grindină de medii dimensiuni.
De asemenea, până la ora 20.00 Administrația Națională de Meteorologie au emis o avertizare cod galben de averse ce vor depăși 25 – 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântulu și grindină de mici dimensiuni. Localități vizate: Fălticeni, Preutești, Forăști, Boroaia, Vadu Moldovei, Bogdănești și Fântâna Mare.
EVENIMENT
Război deschis la CFR Cluj. Eugen Trică îl atacă frontal pe Nelu Varga: „Nu are nimic din fotbal. Să nu-mi mai rostească numele”
Conflictul dintre Eugen Trică și Nelu Varga a escaladat după ce fostul jucător și tehnician al CFR-ului a oferit o replică extrem de dură patronului din Gruia.
Liber de contract în prezent, Trică a reacționat vehement după ce Varga l-a catalogat drept „analfabet”, în contextul declarațiilor legate de influența conducerii la meciul Dinamo – CFR Cluj (2-1), disputat la finalul lunii octombrie.
Fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Florești își construiește independența energetică printr-un parc fotovoltaic modern. Bogdan Pivariu: Un viitor sustenabil
Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a vizitat șantierului viitorului parc fotovoltaic care va asigura independența energetică a localității pentru consumul public de electricitate.
Proiectul va acoperi o suprafață de 3,2 hectare și va avea o capacitate instalată de 900 kW, furnizând energie verde pentru multiple utilizări publice.
Parcul va alimenta cu energie:
- sistemul de iluminat public;
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Balul Bobocilor 2025 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cine sunt câștigătorii premiilor
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a desemnat câștigătorii în cadrul Balului Bobocilor 2025. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Centrul Multicultural “Gheorghe Șincai” din Alba Iulia.
Au fost câștigate următoarele premii:
Premiul Icon Y2K UAB 2025: Bianca Gabriela Apostu

Premiul Pop Star Y2K UAB: Nicola-Ariana Vlăiconi
![]()
În urma sondajului de pe site-ul Alba24.ro,
Miss și Mister Popularitate au fost desemnați Bianca Gabriela…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fenice Palas deschide un nou capitol culinar la RIVUS și va aduce specificul libanez la Cluj-Napoca
Un nou punct de atracție gastronomică va inaugura o locație în viitorul proiect RIVUS, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe. Fenice Palas, un restaurant cu specific libanez, va aduce în Cluj-Napoca o experiență autentic orientală, unde clienții vor putea savura preparate tradiționale atent selecționate.
Noul local promite să devină un reper pentru iubitorii de bucătărie levantină și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




