Connect with us

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: O macara s-a prăbușit peste o mașină în mers în București. Patru persoane rănite

Publicat

Un incident grav s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, în Bucureşti, unde o macara s-a prăbuşit peste o maşină.

Bărbatul încarcerat în autoturismul peste care a căzut braţul unei macarale a fost extras, este inconştient, intubat şi este transportat la spitalul Universitar, anunţă ISU Bucureşti.

Conform sursei citate, ceilalţi trei bărbaţi care se aflau în autoturism au fost transportaţi la spitale, doi la Spitalul Floreasca şi unul la Spitalul Universitar.

Raed Arafat, şeful Departamentul de Situaţii de Urgenţă, a precizat, la Digi 24, că trei persoane din autoturism sunt rănite uşor şi una este în stare gravă.

"Este vorba de o componentă a unei macarale care a căzut pe o maşină care se afla în trafic. Este vorba de patru persoane rănite, trei uşor şi una care este în stare gravă, care a fost descarcerată de echipele de pompieri şi SMURD şi a necesitat intubaţia şi va fi transportată către unul dintre spitalele de urgenţă. Este o singură persoană care este în stare gravă şi trei care nu sunt în stare gravă", a spus Raed Arafat.

El a adăugat că cele trei victime rănite uşor vor fi duse la spital, dar nu sunt în stare critică şi sunt toate conştiente. "Au fost trimise acolo trei maşini de prim ajutor SMURD şi o maşină de terapie intensivă cu medic, care a preluat pacientul grav", a mai spus el.

Arafat a precizat că zona va fi asigurată.

"Zona va fi asigurată şi vor veni şi reprezentanţii firmei şi poate şi de la alte instituţii şi se asigură zona să se poate circula mai departe. Pompierii cu siguranţă vor face acest lucru şi împreună cu colegii de la poliţie să nu se întâmple şi alte incidente până ce este stabilizată macaraua şi până ce este clarificat că nu mai există niciun pericol", a spus acesta.

Raed Arafat a arătat că astfel de intervenţii sunt sensibile pentru că este vorba de stabilitate şi de riscul ca macaraua, în acest caz, să nu fie stabilă. "Este vorba despre cum se taie maşina, echipa de descarcerare cum accesează pacientul. Nu este o misiune fără risc şi nu este o misiune uşoară. Trebuie, de regulă, scos plafonul maşinii ca să se scoată corect victima. Este o misiune care în mod normal nu este o misiune uşoară deloc nici pentru pompieri, nici pentru echipa medicală şi este o misiune cu risc, inclusiv pentru echipajele de intervenţie", a adăugat el.

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat că Inspectoratul de Stat în Construcţii va trebui să stabilească motivele care au dus la acest accident.

"Cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii trebuie să spună de ce a căzut această macara. Autorizaţia de demolare există, este emisă de Primăria Capitalei, deci din punct de vedere legal avea toate hârtiile. Cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii vor putea să ne spună mai multe în legătură cu dezechilibrarea macaralei. Şi vă daţi seama că nu pot să spună acest lucru pe loc", a precizat el, pentru AGERPRES.

Primarul Sectorului 1 a adăugat că şoferul autoturismului avariat este cel care se află într-o stare mai gravă, având probleme la nivelul picioarelor.

"Sunt patru victime: trei la Floreasca, una la Municipal. Una dintre victime se află în stare puţin mai gravă, conducătorul auto. Am înţeles că la nivelul picioarelor are probleme.Vom vedea în continuare. Pe mine mă interesează starea lor de sănătate", a adăugat el. AGERPRES

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Economia României, în recesiune tehnică. Date oficiale INS: Economia a crescut, dar nu suficient

Publicat

pensii private obligatorii: ce sume s au adunat în conturile românilor

Economia României, în recesiune tehnică: Datele oficiale arată o contracție în ultimul trimestru din 2025 (față de trimestrul anterior), după ce și în toamna economia scăzuse față de vara anului trecut. Tehnic, suntem în recesiune deși pe ansablul întregului an România a avut o creștere de 0,6%, potrivit anunțului făcut vineri de Institutul de Statistică. Recesiunea tehnică este o definiție strict statistică (două trimestre consecutive de scădere), ceea ce nu presupune...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Bunicuță rătăcită în pădure, găsită de jandarmii clujeni după aproape două ore

Publicat

actiune salvare e1770969227864.jpeg






O femeie în vârstă din comuna Râșca, județul Cluj, a fost adusă vineri în siguranță acasă de jandarmii clujeni după ce a plecat singură, în plină noapte, și a fost căutată timp de aproximativ o oră și jumătate prin pădure.

Intervenția a fost declanșată în urma unui apel la 112, iar finalul operațiunii a fost unul fericit.

Alertă în toiul nopții

Incidentul a avut loc în noaptea de vineri, 13...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

O grefieră a vrut ca instanța la care lucrează să îi plătească chiria locuinței. Ce a decis Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Timp de aproape doi ani, o grefieră s-a judecat cu instanța la care lucrează. Aceasta a dat în judecată instanța de judecată și cerut acordarea unei sume de bani din partea Curții de Apel la care lucrează, deoarece este din alt oraș și nu a primit o locuință de serviciu. Drept urmare a fost nevoită să își închirieze o locuință și a cerut ca instanța de judecată să îi deconteze o sumă de bani pentru plata chiriei.

În data de 6 februarie 2026 magistrații instanței...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

cartea electronica identitate specimen 1.jpg

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip "Media Intelligence", care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe