Connect with us

EVENIMENT

FOTO/ VIDEO: Pabal, câinele jandarm din Covasna, a ieşit la pensie. Colegii alături de care a lucrat 7 ani i-au organizat o ceremonie și l-au medaliat

Publicat

caine medalie jandarmi Covasna

Pabal, ciobănescul german care a lucrat timp de şapte ani alături de jandarmii din Covasna, a ieşit vineri la pensie, iar colegii alături de care a lucrat timp de 7 ani i-au organizat o ceremonie de rămas bun și l-au medaliat.

caine medalie jandarmi Covasna

Pabal a ieșit la pensie din cauza unor probleme de sănătate, însă nu pleacă din familia jandarmilor covăsneni, pentru că va fi adoptat de unul dintre foștii ”colegi”, care va avea mare grijă de el.

"A fost un camarad de nădejde", a declarat şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna, locotenent colonelul Adrian Nichifor, care i-a pus în jurul gâtului o medalie cu şnur tricolor, în timpul ceremoniei organizate, vineri, în curtea unității.

caine medalie jandarmi Covasna

Evenimentul a fost filmat și postat pe Facebook, alături de următorul text:

”Acum șapte ani, Pabal, câine din rasa ciobănesc german, proaspăt "absolvent" al Centrului Chinologic de la Sibiu, și-a început activitatea în cadrul Jandarmeriei Covăsnene, mișcările rapide ale cozii trădându-i bucuria și dorința de fi cât mai implicat în misiunile partenerilori săi, jandarmii!

Astăzi nu a mai fost la fel! "Atitudinea lui ne spune că parca știe ce se întamplă!" spunea un coleg.

A îmbrăcat pentru ultima dată uniforma sa, hamul inscripționat, și a venit alături de noi, colegii lui, nu pentru a pleca într-o nouă misiune, ci pentru o ultimă defilare!

De astăzi, în aplauzele întregii unități, Pabal devine veteran jandarm!

În semn de apreciere față de activitatea desfașurată, el rămâne în marea familie a jandarmilor, fiind adoptat de un coleg jandarm”, au scris reprezentanții IJJ Covasna, pe Facebook.

caine medalie jandarmi Covasna

Potrivit acestora, Pabal s-a născut în iulie 2012, la Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu. Un an mai târziu, după parcurgerea cursului de "Iniţiere în dresaj şi preluare tineret canin", a fost repartizat la Jandarmeria Covasna, unde a mai urmat o perioadă de predresaj de încă un an şi jumătate, la finalul lunii iunie 2014 el fiind atestat în specializarea "patrulare şi intervenţie".

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

ANAF lansează „ANA”, asistentul virtual al contribuabililor. Ce informații va putea oferi cetățenilor

Publicat

anaf lansează „ana”, asistentul virtual al contribuabililor. ce informații va

„Bună! Eu sunt ANA” - astfel se prezintă noul chatbot creat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) - un asistent virtual inteligent, conceput pentru a sprijini contribuabilii să obțină rapid informații generale despre obligațiile fiscale. Într-o primă etapă, care este faza de testare, chatbot-ul ANA va fi disponibil doar în conturile de SPV ale utilizatorilor, ulterior fiind accesibil direct din portalul instituțional www.anaf.ro.

Chatbot-ul face parte din...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Locuitorii din Ighiel rămân temporar fără apă potabilă, de luni seara, din cauza unei avarii. Precizările Apa CTTA

Publicat

avarie la rețeaua de apă din zona aiud. alimentarea cu

Apa CTTA Sucursala Alba Iulia anunță că furnizarea apei potabile va fi întreruptă în localitatea Ighiel, din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție.

Reprezentanții companiei informează consumatorii că, în vederea depistării și localizării unei avarii apărute la rețeaua de distribuție a apei potabile a localității Ighiel, se va întrerupe furnizarea apei potabile în perioada 26 ianuarie, ora 19:00 - 27 ianuarie, ora 09:00.

Consumatorii sunt rugați să își asigure...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Un nou skatepark prinde contur în Gheorgheni. Emil Boc: Semnăm contractul și ne apucăm de treabă

Publicat

collage 1.png






Un nou skatepark de mari dimensiuni urmează să fie construit în Baza Sportivă Gheorgheni, după ce Primăria Cluj-Napoca a adjudecat luni licitația pentru proiectare și execuție.

Proiectul se află în prezent în etapa legală de contestații, iar dacă nu vor fi depuse sesizări în termenul de 10 zile, contractul va fi semnat, deschizând calea începerii lucrărilor chiar în acest an.

Emil Boc: „Anul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Controale ITM Alba la firme din județ. Amenzi de 9.000 de lei și zeci de avertismente. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Publicat

itm alba: două persoane găsite la muncă fără forme legale.

Inspectorii ITM Alba au dat amenzi de 9.000 de lei și peste 50 de avertismente în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără dosarele incomplete ale angajaților și neacordarea repausului săptămânal.

Inspectorii de muncă din județul Alba au continuat controalele pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, descoperind numeroase nereguli în perioada 19 - 23 ianuarie 2026.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 53 de unități,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe