EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Panică într-o localitate din Olt. Acoperișul unei școli a fost cuprins de flăcări. 34 de copii, evacuați din clădire
Acoperișul școlii din satul Braniște, județul Olt, a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit vineri, la amiază, 34 de copii fiind evacuați din clădire.
Potrivit ISU Olt, echipaje de la Stația Scornicești și Detașamentul Slatina, acționează în comuna Sârbii Măgura, sat Braniște, la un incendiu izbucnit la școala din localitate.
Incendiul se manifestă la nivelul acoperișul, pe aproximativ 300 de metri pătrați.

34 de copii, patru cadre didactice și două persoane care fac parte din categoria personalului auxiliar s-au evacuat în momentul observării incendiului.
La fața locului acționează trei autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.
De asemenea, în sprijinul pompierilor intervin și SVSU Sârbii Măgura și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță. Intervenția este în desfășurare. Revenim cu detalii pe parcurs.
O persoană cu atac de panică, cadru didactic, a fost asistată la fața locului și a refuzat transportul la spital. Copiii au fost preluați de părinți, în siguranță.
Un val de aer foarte rece se deplasează dinspre Siberia și va lovi România în cursul acestui weekend. Temperaturile vor fi extrem de scăzute, iar minimele nocturne vor ajunge și la -18 grade.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -11 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 și -4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, potrivit Meteoplus.
Dimineața și noaptea va fi ceață, pe alocuri asociată cu depunere de chiciură arată
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Memorandum privind acordarea sporului pentru condiţii periculoase salariaţilor Ministerului Sănătăţii, aprobat de Guvern
Guvernul a adoptat miercuri un memorandum privind încheierea unui angajament legal pentru efectuarea determinărilor specifice ale locurilor de muncă, necesare acordării sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare salariaţilor Ministerului Sănătăţii.
Memorandumul este conform legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă şi reglementărilor privind salarizarea în sectorul bugetar, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Executivului, memorandumul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenție, șoferi! Amenzile neplătite pot duce la suspendarea permisului. Ce schimbări pregătește Guvernul
Șoferii care ignoră amenzile rutiere ar putea rămâne fără permis, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării. Noile reguli fac mai strict regimul sancțiunilor contravenționale și condiționează dreptul de a conduce de achitarea datoriilor către bugetele locale.
Proiectul introduce un mecanism progresiv de penalizare pentru amenzile contravenționale, inclusiv cele rutiere....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
15 ianuarie: Ziua Culturii Naționale este sărbătorită anual în România la această dată, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. Această zi reprezintă un prilej de reflecție asupra valorilor care definesc identitatea națională și asupra rolului culturii în dezvoltarea societății.
Instituită oficial în anul 2010, Ziua Culturii Naționale are ca scop promovarea creației artistice, literare și științifice românești, precum și recunoașterea contribuției...
Citește mai mult pe Alba24.ro
