EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Polițiștii din Ilfov au confiscat aproape o tonă de articole pirotehnice
Poliţiştii ilfoveni au confiscat, în perioada 4 - 9 decembrie, aproximativ o tonă de articole pirotehnice şi au întocmit trei dosare penale.
"Poliţişti ilfoveni au constatat o serie de nereguli privind regimul materiilor explozive, context în care au întocmit trei dosare penale, au confiscat articolele pirotehnice descoperite şi au aplicat sancţiuni contravenţionale, cu amenzi, faţă de persoanele care nu au înţeles să respecte legislaţia în domeniu", informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Ilfov transmis, vineri, AGERPRES.
Pe 8 decembrie, poliţiştii oraşului Voluntari s-au sesizat din oficiu în urma unor activităţi investigativ-operative şi au deschis un dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov şi al tehnicianului criminalist, joi, s-a efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat din comuna Petrăchioaia, bănuit că ar fi deţinut fără drept, mai multe articole pirotehnice, pe care ar fi urmat să le comercializeze.
În locuinţa bărbatului, poliţiştii au descoperit 500 kg de articole pirotehnice, din categoria F2 şi F3, pe care au indisponibilizat-o, în vederea continuării cercetărilor.
"350 kg de articole pirotehnice au fost descoperite şi de poliţiştii de la arme, la data de 8 decembrie, în Pantelimon, context în care au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de realizare a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, cei trei bărbaţi depistaţi, fiind conduşi la sediul Poliţiei, pentru cercetări", precizează IPJ Ilfov.
La data de 4 decembrie, în localitatea Snagov
La data de 4 decembrie, în localitatea Snagov, poliţiştii au depistat în trafic un conducător auto care transporta aproximativ 30 kg de articole pirotehnice, din categoria F2 şi P1, pe care ulterior ar fi urmat să le comercializeze.

Pe 9 decembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Jilava au depistat în trafic un alt conducător auto, care transporta aproximativ 100 kg de articole pirotehnice, din categoria F2 şi F3, fără să deţină autorizaţie. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar articole pirotehnice au fost confiscate.
"La aceeaşi dată, poliţiştii de la economic au confiscat 3 kg de articole pirotehnice din categoria F1, descoperite la un agent economic care nu deţinea autorizaţie de comercializare pentru aceste produse, în cauză fiind aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 2.000 lei conform Legii 126/1995", mai arată sursa citată. Agerpres
EVENIMENT
Clujul, în finala globală Global Startup Awards. Doi lideri ai ecosistemului tech clujean vor reprezenta România în Malta
Două nume din ecosistemul tech clujean au fost premiate în competiția regională Global Startup Awards – Eastern Europe și vor reprezenta România în finala globală, care va avea loc în luna aprilie, în Malta, în cadrul EU-Startups Summit.
Este vorba despre Georgina Lupu Florian, din partea WolfPack Digital, și Cătălin Briciu, cofondator Linnify, ambii membri ai Transilvania IT Cluster. Cei doi au câștigat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Titluri de stat Tezaur 2026: cum pot fi cumpărate titlurile de stat cu dobânzi de până la 7%. A doua ediție, lansată luni
Titluri de stat Tezaur 2026. Ministerul Finanțelor a lansat, luni, 9 februarie, a doua ediție a Programului de titluri de stat Tezaur din acest an. Persoanele fizice pot economisi prin intermediul titlurilor de stat cu dobânzi de până la 7%.
Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată, anunță ministerul.
În perioada 9 februarie 2026 – 6 martie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Incident grav la Cluj: Te bat de nu mai rămâne nimic din tine pentru că vorbești maghiară pe stradă, în România”
EVENIMENT
Începe procesul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Decizie la Tribunalul București
Începe judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale. Instanța a dispus începerea judecării pe fond a dosarului.
Tribunalul București a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a constatat că dosarul a fost întocmit în mod legal.
Procesul se află în cameră preliminară. Pe 9 decembrie 2025...
Citește mai mult pe Alba24.ro
