EVENIMENT
FOTO/ VIDEO: Șofer rănit grav, după ce s-a răsturnat cu camionul într-un șanț de pe marginea drumului
Un șofer de aproximativ 60 de ani a fost grav rănit, după ce s-a răsturnat cu camionul în afara părții carosabile, în apropiere de localitatea Gheorgheni din județul Cluj.
Potrivit ISU Cluj, pompierii clujeni au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență, ca urmare a răsturnării unui autocamion în afara părții carosabile în apropiere de localitatea Gherogheni.

Alerta a fost dată în jurul orei 13.00, iar la locul solicitării au fost dislocate o autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
Salvatorii au găsit camionul răsturnat în afara părții carosabile, la circa 30 de metri față de aceasta, iar șoferul încarcerat și cu capul prins între caroseria camionului și sol.
Pompierii au acționat pentru a stabiliza și ridica autovehiculul, astfel încât să nu agraveze leziunile bărbatului de circa 60 de ani, după care au acționat pentru descarcerarea și extragerea bărbatului din cabina camionului.
Echipajul SAJ a acordat asistență medicală bărbatului pentru stabilizarea și transportul acestuia la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Bărbatul era conștient, însă prezenta multiple traumatisme.
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
