EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Trei persoane din Iași, reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Trei persoane din Iași au fost reținut de polițiști, marți, în urma unei acțiuni e combatere a traficului de droguri de mare risc, respectiv heroină.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la data de 14 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au organizat și desfășurat o acțiune de combatere a traficului de droguri de mare risc, respectiv heroină, în municipiul Iași.
Astfel, au fost prinse în flagrant delict persoane care ar fi venit din municipiul București pentru a comercializa doze de heroină către consumatori din municipiul Iași.
Din cercetări a reieșit că bănuiții de comiterea faptei s-ar fi asociat cu dealeri locali din Iași, pentru comercializarea heroinei.
După prinderea în flagrant delict, a fost efectuată o percheziție domiciliară într-un apartament, care ar fi fost închiriat în acest scop, fiind descoperite și ridicate 12 grame de heroină (dintre care bănuiții ar fi putut ambala peste 120 de doze către consumatorii finali), 3 telefoane mobile, 6.400 de lei și 100 de euro.

Persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi vândut dozele de heroină cu 100 de lei, iar pentru cei care ar fi cumpărat mai multe, prețul per gram de heroină era cuprins între 500 și 700 de lei.
Conform sursei citate, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 3 persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, urmând ca miercuri, 15 martie, să fie prezentați Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
EVENIMENT
Locuri de muncă în Alba: 428 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM
Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 2 februarie 2026.
Sunt vacante 428 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.
AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE
Locuri de muncă / angajări ALBA IULIA
Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon/ email
- DGA ROUTE S.R.L. - pizzar - 2 - 0723218149
- CARBONDIS - sef santier...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Doi pietoni, răniți într-un accident rutier produs pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii. Au fost transportați la spital
Un accident rutier soldat cu rănirea a doi pietoni a avut loc luni, 2 februarie, în jurul orei 12:10, pe strada Laminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Alba, ar fi acroșat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Echipa Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026
Echipa Star_B1T0 din Sebeș a fost prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026, desfășurată la Satu Mare.
18 echipe de robotică din întreaga țară au participat la competiția Meet the Techs 2026, un eveniment organizate de StarTech și PrismaTech, care a îmbinat competiția, distracția și spiritul de colaborare.
Printre participanți s-a numărat și echipa Star_B1T0 a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș.
Pe teren, roboții au concurat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Cât de ușor putem cădea în capcana imaginilor și clipurilor false
Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Reprezentanții Jandarmeriei Române au realizat recent un clip video care demonstrează cât de ușor pot fi create, cu ajutorul inteligenței artificiale, imagini și filmări care par autentice, dar care nu au existat niciodată în realitate. „Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează Jandarmeria.
Inițiativa Jandarmeriei de a prezenta cetățenilor pericolele conținutului generat artificial vine...
Citește mai mult pe Alba24.ro
