EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Ursoaică AGRESIVĂ în zona Castelului Cantacuzino, după ce puii i-au fost loviţi de tren, în Stațiunea Bușteni
O ursoaică agresivă se află în zona Castelului Cantacuzino din staţiunea montană Buşteni, aceasta patrulând în zonă, după ce puii ei au fost loviţi mortal de tren.
UPDATE: Ursoaica a fost prinsă, vineri, şi preluată de autorităţi. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, animalul va fi dus în Munţii Baiului, în zona Valea Rea.
Potrivit datelor furnizate vineri AGERPRES de către reprezentanţii IJJ Prahova, accidentul feroviar s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, cei trei pui de urs fiind accidentaţi mortal de tren, la o traversare de nivel de cale ferată.

În aceste condiţii, ursoaica a revenit de mai multe ori în zona în care a avut loc accidentul, căutându-şi puii şi intrând în mai multe gospodării, comportamentul ei fiind unul agresiv.
IJJ a precizat că femela de urs se află în acest moment în zona Castelului Cantacuzino, care este frecventat de turişti, în special copii.
Având în vedere aceste aspecte, jandarmii au solicitat instituţiilor abilitate acordul pentru tranchilizarea animalului şi relocarea acestuia.
Zona este monitorizată în continuare de autorităţi, a mai precizat sursa citată. AGERPRES
Originea și evoluția unei uzine legendare
Remarul 16 Februarie își are rădăcinile în anul 1870, odată cu înființarea unui atelier feroviar dedicat întreținerii și reparației materialului rulant pe ruta Cluj–Oradea. De-a lungul anilor, acesta a evoluat de la un simplu atelier la o uzină complexă, devenind unul dintre cele mai importante centre de reparații și construcții pentru locomotive,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Atenție la tehnologie! Doi tineri din Cluj au rămas înzăpeziți, după ce au fost ghidați greșit de GPS
Doi tineri au rămas înzăpeziţi, duminică, după ce au fost ghidaţi de aplicaţia GPS pe un drum neasfaltat din judeţul Alba.
Doi tineri de 19 ani din Cluj
„În jurul orei 14:37, printr-un apel la S.N.U.A.U. 112, numitul M.G. a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, a părăsit drumul asfaltat și a pătruns pe un drum neasfaltat, unde a rămas împotmolit cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 16-22 februarie: Una dintre zodii are parte de câștiguri neașteptate. Ce nativi trebuie să fie atenți în dragoste
Horoscop 16-22 februarie. Săptămâna vine cu schimbări, mai ales după perioada încărcată emoțional din jurul Zilei Îndrăgostiților.
Așadar, urmează câteva zile în care accentul cade pe decizii practice, stabilitate și reorganizare.
Este un interval bun pentru a pune lucrurile în ordine, pentru a clarifica relații și pentru a face pași concreți în plan profesional.
Pentru una dintre zodii, zona financiară aduce o veste bună sau o oportunitate neașteptată, care poate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


