EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Victimă încarcerată după ce mașina în care se afla s-a răsturnat, pe o stradă din Oradea
Un accident rutier a avut loc, joi dimineață pe o stradă din municipiul Oradea, județul Bihor. Șoferița unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina. Femeia a rămas încarcerată.
Potrivit ISU Bihor, joi, 17 marți, în jurul orei 07.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Șanțului din Oradea, apelantul precizând faptul că șoferița autoturismului implicat în eveniment a rămas încarcerată.

Ajunși la fața locului, pompierii militari au evacuat, în câteva minute, victima rămasă încarcerată în autoturismul răsturnat în afara părții carosabile, iar echipajele SMURD i-au acordat îngrijirile medicale care se impuneau, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Pentru salvarea victimei, la locul indicat de apelant au fost mobilizate cu operativitate, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu autospeciala de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și autospeciala de intervenție rapidă pentru medicul de urgență, precum și pompierii Detașamentului 2 Oradea cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Bărbat din Blandiana, reținut pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-un scandal pe raza comunei. Ce s-a întâmplat
Un bărbat din Blandiana care a fost implicat într-un scandal pe raza localității, în urmă cu mai multe zile a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, 4 februarie.
Este vorba despre un bărbat care a participat în noaptea de 1 spre 2 februarie, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 22 de ani, din aceeași comună, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, acest eveniment generând un conflict între 4 persoane prezente în încăpere.
Din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Echipa Colegiului ”Emil Racoviță”, calificată în etapa națională a unui concurs de robotică: Robotul a luptat eroic
TechExplorers, echipa de robotică de gimnaziu a Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, s-a calificat în finala națională a competiției internaționale de robotică FIRST LEGO League Challenge, ediția 2026, după faza regională a avut loc la Alba Iulia.
”Robotul nostru, Inovation, a luptat eroic, iar toată echipa – elevi și mentori, am avut parte de un rollercoaster de emoții: bucurii,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
O vidră de râu (Lutra lutra) a fost surprinsă de camerele de monitorizare, într-o pădure din Apuseni. Imaginile au fost postate de Parcul Natural Apuseni, pe contul de Facebook.
"Este o înotătoare excelentă, capabilă să rămână scufundată în căutarea prăzii timp de 6-7 minute.
Blana sa este perfect adaptată vieții acvatice: netedă, mătăsoasă și foarte densă, oferindu-i protecție și mobilitate în apă", au scris reprezentanții parcului.
Vidra se hrănește în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ateliere pentru copii la Palatul Principilor din Alba Iulia în următoarele două luni. La ce activități pot participa cei mici
O serie de ateliere pentru copii vor avea loc în luna februarie și martie, la Palatul Principilor din Alba Iulia. Este vorba despre o serie de ateliere creative care valorifică patrimoniul istoric al palatului, meșteșugurile tradiționale și expresia artistică contemporană.
Noutatea majoră a ediției 2026 este integrarea atelierului Ucenicii lui Brâncuși, realizat în contextul Anului Constantin Brâncuși, care marchează 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. Desfășurat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
