EVENIMENT
FOTO/ VIDEO: Zeci de mii de pachete de țigări de contrabandă, descoperite și confiscate de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice desfăşurate în zona de competenţă, peste 24.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 280.000 lei.
Ieri, 17 iulie a.c., în jurul orei 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, sătmăreanul Z.S., în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni că ar transporta țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali, ajutați de câinele polițist Pebaha, au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roțile din spate ale autoturismului, cantitatea de 476 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare totală de 2.142 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, autoturismul fiind reținut până la plata amenzii.
Tot ieri, 17 iulie 2019, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului – județul Maramureș a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat un autoturism de teren care se îndrepta dinspre localitatea de frontieră Bistra spre Dealul Hera, pe un drum neamenajat, în care au putut fi observate două persoane.
Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea autovehiculului în cauză, în vederea legitimării persoanelor din mașină, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, fapt pentru care au fost executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical și spre pneurile mașinii, conform prevederilor legale.
Drept urmare, mașina a oprit, iar din interior au ieșit două persoane care au fugit în zona împădurită din apropiere. În autoturismul abandonat au fost descoperite mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană.
Din primele cercetări, s-a stabilit că la activitatea infracțională a participat cetățeanul român I.C., în vârstă de 19 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

Autoturismul cu țigări a fost transportat la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii coletele, s-a stabilit că acestea conțin 6.720 pachete țigări, în valoare de 78.600 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în cauză în valoare de 5.000 lei a fost indisponibilizat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Sarasău și Izvoarele Sucevei au descoperit în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediile sectoarelor, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 16.940 de pachete cu țigări (9.550 pachete la Sectorul Sarasău și 7.390 pachete la Sectorul Izvoarele Sucevei), în valoare totală de 198.300 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
