EVENIMENT
FOTO: Zeci de migranţi, descoperiţi ascunşi în mai multe camioane, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 46 de migranţi din Afganistan şi Iran, care au încercat să iasă din ţară ilegal, ascunşi în nouă camioane cu mărfuri, cu intenţia de a ajunge în ţări din Spaţiul Schengen.
Joi dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, într-un camion condus de un bulgar, care transporta sticle de vin în Suedia, au fost găsiţi şase străini.

"Cei în cauză sunt cetăţeni din Afganistan şi Iran, cu vârste cuprinse între 11 şi 28 de ani, solicitanţi de azil în România", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad.
De asemenea, în PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit migranţi în opt camioane verificate la ieşirea din ţară, conduse de şoferi români, turci şi un bulgar. Şoferii transportau polistiren, cabluri de oţel, plăci de pal, piese auto, role de plastic şi piese metalice pentru firme din Slovenia, Cehia, Franţa, Italia şi Ungaria. În remorci, printre mărfuri, se aflau 40 de migranţi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani şi care sunt solicitanţi de azil în ţara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.
AGERPRES
EVENIMENT
Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda: Țineți minte un lucru, Ilie Bolojan nu face nimic pentru el, ci pentru România
Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda (PNL/PPE) a transmis un mesaj fostului ministru PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, căruia i-a spus să țină minte un lucru, că premierul Ilie Bolojan ”nu face nimic pentru el, ci pentru România”.
”Atașez documentele din Parlamentul European care demonstrează declanșarea procedurii prealabile privind suspendarea fondurilor europene alocate României.
Toți cei care astăzi îl...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul Chinezesc 2026: Anul Calului de Foc începe pe 17 februarie. Previziuni pentru fiecare zodie
Horoscopul Chinezesc 2026. Anul Nou Chinezesc începe marți, 17 februarie. Anul 2026 aduce energia Calului de Foc, combinație rară dintre animal și element, care se repetă o dată la 60 de ani. Cel mai recent moment similar a fost în 1966.
Horoscopul Chinezesc 2026 urmează un ciclu de 12 ani. Fiecare an este reprezentat de un animal diferit și de unul dintre cele cinci elemente (Lemn, Foc, Pământ, Metal și Apă).
În 2026, ciclul a ajuns la Cal, care este al șaptelea animal din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tinerii cu vârsta sub 21 de ani nu vor putea participa la jocuri de noroc. Legea anti-păcănele, adoptată de Senat
Tinerii cu vârsta sub 21 de ani nu vor putea participa la jocuri de noroc. Senatul a adoptat, luni ”legea anti-păcănele”, prin care vârsta de acces la aceste jocuri a fost majorată de la 18 la 21 de ani. Votul final va fi la Camera Deputaților.
Propunerea vizează protejarea copiilor și tinerilor de efectele jocurilor de noroc. Inițiativa a fost depusă în Parlament în noiembrie 2025.
Proiectul a fost adoptat de Senat cu 96 de voturi pentru, 8 contra și 2 abțineri.
Acesta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Alertă la Prefectura Cluj. Sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi pe câmp la Recea Cristur. Pericol pentru sănătate
Comitetul Local penntru Combaterea Bolilor (CLCB) Cluj se va întruni marți sau miercuri la Prefectură pentru a lua măsuri față de situația înregistrată pe raza comunei Recea Cristur, unde au fost descoperite pe câmp mai multe sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi.
Prefectul Maria Forna a declarat, luni, pentru Cluj24 că structura organizată la nivelul Prefecturii Cluj are rolul de a gestiona, preveni și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
