ACTUALITATE
Francezii de la Renault prezintă Dacia Spring. Primul model 100% electric al gamei
Primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, va fi prezentat, joi, 15 octombrie, de către francezii de la Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.
Astfel, în perioada 15 - 26 octombrie, Grupul Renault va explora viitorul mobilităţii, oraşelor şi tehnologiilor alături de experţi, parteneri şi alţi invitaţi cu scopul de a încuraja dezbaterea în jurul electromobilităţii.
Evenimentul va fi inaugurat de către Luca de Meo, CEO Groupe Renault, acesta urmând să dezvăluie inovaţiile hibride şi 100% electrice ale companiei.
Printre acestea se vor afla: un showcar care anunţă viitorul crossover electric al mărcii Renault (bazat pe noua platformă CMF-EV dedicată vehiculelor electrice), Spring - maşina electrică accesibilă tuturor, care întruchipează noua revoluţie Dacia, precum şi gama extinsă de modele electrice şi electrificate, inclusiv Renault Arkana E-TECH Hybrid, noul SUV hibrid coupe care va fi disponibil în Europa.
Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni.
Noul autoturism afişează atributele recunoscute ale mărcii, respectiv: simplitate, robusteţe şi accesibilitate, iar versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP.
Conform fişei tehnice, Dacia Spring va avea o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.
În acelaşi timp, oficialii de la Dacia susţin că modelul Spring reprezintă o soluţie ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing, iar versiunea de serie va fi propusă şi pe această piaţă, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa, respectiv 7.800 de unităţi Zoe, Kangoo Z.E. şi Twizy.
Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES
Sursa foto: youtube.com
ACTUALITATE
În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România
Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.
Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.
În sălile de clasă au avut loc momente de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani
Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.
Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
