Connect with us

ACTUALITATE

Fraudă alimentară în pizzerii, restaurante şi fast-food-uri. Amenzi de peste un milion de lei

Publicat

food

Substituirea produselor obţinute din lapte cu grăsimi hidrogenate şi dezinformarea consumatorilor par să fie „literă de lege” în pizerii, restaurante şi fast-food-uri. Autoritățile au controlat, până la această dată, 510 unităţi comerciale din toată ţara. În săptămâna 18-22 februarie au fost verificate 111 unități, dintre care 42 de unități (38%) utilizau în procesul de fabricație specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziție brânză proaspătă, telemea de vacă, cașcaval etc.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor continuă activitățile de control inițiate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, pentru informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancționarea și diminuarea fraudelor în domeniu.

Acțiunile se desfășoară începând cu data de 21 ianuarie 2019, atât în Municipiul București, cât și în toate municipiile reședință de județ și urmăresc, în principal, verificarea conformității denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziție din sistemul de etichetare.

Astfel, până la această dată au fost verificate 510 unități comerciale în București și în 30 de județe: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Brașov, Covasna.

În săptămâna 18-22 februarie 2019 s-au efectuat controale în județele Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Brașov, Covasna și Municipiul București, la 111 unități, după cum urmează: 27 patiserii, 27 laboratoare cofetărie/patiserie, 30 pizzerii, 11 fast–food-uri, 16 restaurante/catering.

Din cele 111 unități verificate în săptămâna 18-22 februarie 2019, un număr de 42 de unități, reprezentând un procent de 38% utilizau în procesul de fabricație specialități pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziție brânză proaspătă, telemea de vacă, cașcaval, etc.

În această săptămână echipele mixte de control MADR-ANPC-ANSVSA continuă verificările în municipiul București și județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș, Satu-Mare și Bihor.

În comparație cu săptămâna precedentă, când procentul de neconformități a fost de 45%, în urma celor mai recente verificări, s-a constatat o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialități obținute din grăsimi hidrogenate până la procentul de 38 %.

Neregulile majore persistă, în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte și produse derivate din lapte, inclusiv în privința informării corecte a consumatorilor, însă inspectorii MADR depun eforturi susținute pentru combaterea și eradicarea acestor fenomene.

De la debutul acțiunilor de control din acest an, pentru neconformitățile constatate de echipele mixte de control s-au aplicat sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 1.274.800 lei, din care în perioada 18-22 februarie 2019, suma de 237.400 lei și s-au aplicat sancțiuni cu avertisment în 35 cazuri.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii inventate

Publicat

noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul sănătății.

Publicitate

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem, relatează alba24.ro.

Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Moni Stănilă – Alexandru Vakulovski

Publicat

poeți în dialog la memorialul ipotești: moni stănilă – alexandru

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, joi, 19 februarie 2026, ora 11.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii februarie sunt scriitorii Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Evenimentul va avea loc la Liceul „Alexandru cel Bun” din Botoșani și va fi moderat de Lucia Țurcanu; profesoară-coordonatoare: Ionela...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe