ACTUALITATE
Frontierele Canadei vor rămâne închise până pe 21 ianuarie
Canada a anunţat duminică o nouă prelungire, până la 21 ianuarie 2021, a închiderii frontierelor sale pentru străinii a căror prezenţă nu este considerată esenţială, informează AFP.
Din luna martie, călătorii care sosesc în Canada, indiferent dacă sunt sau nu canadieni, sunt supuşi unei carantine obligatorii de 14 zile pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
La rândul său, graniţa Canadei cu Statele Unite rămâne închisă până pe 21 decembrie, ca parte a unui acord bilateral separat cu Washingtonul. Sunt permise doar comerţul cu bunuri şi mărfuri, precum şi călătoriile considerate esenţiale. Închiderea celei mai lungi frontiere terestre din lume a fost decisă în martie şi ar putea fi prelungită după 21 decembrie, a declarat guvernul canadian într-un comunicat.
Executivul canadian spune că "va fi în măsură" din 21 ianuarie să armonizeze posibilele prelungiri ale închiderii frontierelor între Statele Unite şi alte ţări din lume, precum şi decizia referitoare la carantina obligatorie.
Ottawa a anunţat, de asemenea, crearea unui cadru pentru "examinarea cererilor din partea organizaţiilor sportive de amatori de înalt nivel care doresc să organizeze" evenimente precum "campionate mondiale, calificări olimpice sau paralimpice, precum şi Cupe mondiale". Comunicatul de presă nu specifică evenimentele în cauză.
Oraşul Edmonton din Alberta (vestul ţării) doreşte să găzduiască la sfârşitul lunii decembrie Campionatele mondiale de hochei pentru junior într-un balon etanş, aşa cum a procedat toamna aceasta pentru sfârşitul sezonului ligii nord-americane de hochei pe gheaţă.
De la începutul lunii iunie, cetăţenii străini se pot alătura familiilor care locuiesc în Canada dacă sunt soţi, copii, părinţi sau tutori legali ai cetăţenilor canadieni. În caz contrar, sunt admise doar persoanele a căror prezenţă este considerată esenţială, aşa cum este cazul anumitor angajaţi.
Începând cu 2 noiembrie, persoanele care participă la un proiect-pilot în Alberta privind alternativele la carantină sunt scutite de la respectarea măsurilor de izolare. Aceşti călători sunt testaţi pentru COVID-19 când ajung în provincie printr-o anumită trecere a frontierei terestre sau la aeroportul din Calgary şi, dacă rezultatul este negativ, sunt scutiţi de carantină, cu condiţia să fie testaţi din nou peste o săptămână.
Până duminică, Canada a înregistrat peste 360.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 12.000 de decese. AGERPRES
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani verifică calitatea serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități.
În perioada martie 2026 – mai 2026, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani desfășoară misiuni de inspecție în cadrul unei ample campanii naționale ce vizează verificarea calității serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor adulte...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare ce s-a dovedit a fi falsă.
În data de 11 martie a.c., în jurul orei 16.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cetățean...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Miercuri, polițiștii din Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră.
În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 40 de persoane și au oprit pentru control, 25 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 9.800 de lei.
Sancțiunile...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
România trece la ora de vară cu o zi mai devreme anul acesta, față de anul trecut. România va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Trecerea se va face în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar ora 3.00 va deveni ora 4.00. Așadar, duminică, 29 martie, va fi cea mai scurtă zi din an, informează alba24.ro.
Măsura are o lungă istorie și stârnește numeroase controverse, transmite Mediafax.
Ora de vară 2026 este valabilă...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
