Connect with us

ACTUALITATE

''Fumatul ultra-pasiv'' prezintă riscuri pentru sănătate

Publicat

tigara

Mirosul de tutun care anunţă intrarea unui fumător într-o încăpere ar putea prezenta riscuri pentru sănătate, pe lângă faptul că este neplăcut, potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea Yale din Statele Unite, relatează AFP.

Reziduurile prezente în fumul de ţigară se pot infiltra în încăperi bine ventilate, depunându-se pe îmbrăcămintea, pielea şi părul persoanelor şi apoi evaporându-se lent în timp, conform rezultatelor studiului, publicat în revista Science Advances.

Aceste reziduuri de fum, numite "thirdhand smoke" (fum terţiar), pot provoca "fumatul ultra-pasiv". Prin plasarea unui dispozitiv high-tech de prelevare în conductele de aerisire ale unui cinematograf din Germania, unde fumatul este interzis de peste 15 ani, oamenii de ştiinţă au stabilit că "fumul terţiar" a expus spectatorii la un "fumat ultra-pasiv", echivalent cu una până la 10 ţigări, în funcţie de substanţe.

Timp de patru zile, nivelurile a 35 de substanţe chimice legate de tutun au crescut pe măsură ce spectatorii au intrat în sala de cinema. Acestea includ substanţe chimice care pot provoca cancer, cum ar fi benzenul şi formaldehida.

"Studiul nostru stabileşte faptul că există o depunere substanţială de componente ale 'fumului terţiar' de către fumători aflaţi într-o încăpere unde este interzis fumatul", a spus Drew Gentner, unul dintre autorii studiului.

El a recunoscut însă că determinarea nivelului precis al riscurilor pentru sănătate depăşeşte studiul actual şi poate depinde de o varietate de factori, inclusiv de frecvenţa expunerii la substanţe chimice şi de proximitatea persoanelor care reprezintă sursa de emisie a acestor poluanţi.

Fumatul pasiv clasic a fost studiat zeci de ani. El creşte riscul de probleme cardiace şi de cancer pulmonar, deşi nivelul exact de risc a fost contestat de studii recente. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

foto: lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice,

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

românia, în continuare pe primul loc la inflație în uniunea

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe