EVENIMENT
Funcţionara unei primării din județul Brăila, reţinută după ce ar fi eliberat adeverinţe false privind vechimea în muncă
Romica Pavel, funcţionar în cadrul Primăriei oraşului Ianca, judeţul Brăila, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi eliberat adeverinţe false, prin care unor persoane li se atesta ilegal vechimea în muncă la Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP), astfel încât să poată obţine pensii sociale minime garantate de statul român prin Casa Naţională de Pensii.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a Romicăi Pavel, referent cu atribuţii de funcţionar arhivar în cadrul Primăriei oraşului Ianca, judeţul Brăila, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, dar şi altei persoane acuzată de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă în formă continuată şi dare de mită în formă continuată.
În aceeaşi cauză, anchetatorii au dispus control judiciar faţă de alte trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi dare de mită.
DNA informează că, în cursul zilei de miercuri, au fost efectuate percheziţii la mai multe locaţii de pe raza judeţelor Buzău, Vrancea şi Brăila, printre care şi la următoarele instituţii publice: Primăria oraşului Ianca, Casele Judeţene de Pensii Buzău şi Vrancea şi Oficiile Poştale Judeţene Brăila şi Vrancea.
În cursul anului 2018
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul anului 2018, Romica Pavel, în calitatea menţionată, împreună cu alţi doi inculpaţi, ar fi constituit un grup infracţional organizat la care ar fi aderat ulterior şi alte persoane, grup care şi-ar fi desfăşurat activitatea până în luna februarie 2022.
"Prin această 'asociere' membrii grupului ar fi urmărit obţinerea unor venituri nelegale din eliberarea de adeverinţe false, prin care unor persoane li se atesta în mod nelegal vechimea în muncă la Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) Ianca, judeţul Brăila, astfel încât să poată obţine pensii sociale minime garantate de statul român prin Casa Naţională de Pensii", se menţionează în comunicat.
Concret, spun anchetatorii, în perioada respectivă, Romica Pavel, în calitate de referent cu atribuţii de funcţionar arhivar în cadrul Primăriei oraşului Ianca, judeţul Brăila, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi pretins şi a primit, în mod direct sau prin intermediari, de la 71 de persoane, suma totală de 213.000 lei, în schimbul completării, semnării şi eliberării adeverinţelor false menţionate.
Procurorii arată că beneficiarilor de adeverinţe li s-ar fi solicitat suma de 580 lei /anul de vechime atestat
Spre exemplu, procurorii arată că beneficiarilor de adeverinţe li s-ar fi solicitat suma de 580 lei /anul de vechime atestat, astfel că 15 ani de vechime "costau" suma de 8.700 lei. După ce intermediarii îşi opreau "comisionul" (între 2.700 lei şi 3.000 lei) Romicăi Pavel i-ar fi revenit suma de 3.000 lei (200 lei/anul de vechime).
"În continuare, beneficiarii ar fi depus dosarele de pensionare, care includeau şi acele adeverinţe false, la Casele Judeţene de Pensii Buzău şi Vrancea, ai căror angajaţi au emis fără vinovăţie deciziile de pensionare pentru fiecare titular", mai arată DNA.
Joi, Romica Pavel şi cealaltă persoană reţinută urmează să fie prezentate Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
GALERIE FOTO. CFR Cluj câștigă derby-ul orașului și se apropie de play-off după un meci spectaculos în Gruia
CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în fața rivalei U Cluj, într-un derby intens disputat în etapa a 26-a din Superliga, confirmând forma bună și urcând în zona locurilor de play-off.
În fața a peste 9.000 de spectatori, „vișiniii” au oferit un meci plin de ritm, goluri și momente tensionate, dominând în mare parte confruntarea.
Gazdele au început în forță și au deschis scorul rapid, în minutul 5, prin...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. HAOS la finalul Derby-ului Clujului. Cristiano Bergodi și suporterii Universității au făcut scandal. S-a lăsat cu bătaie
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, iar evenimentele de după fluierul final au eclipsat complet spectacolul sportiv.
Antrenorul lui U Cluj, Cristiano Bergodi, a intrat nervos pe teren și s-a îndreptat către Andrei Cordea, jucătorul celor de la CFR Cluj, căruia i-ar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj închide sezonul regulat din ABA League cu autoritate. Victorie contra Borac Čačak înainte de bătălia din Top 8
U-BT Cluj-Napoca a încheiat sezonul regulat al Ligii Adriatice cu o victorie solidă în deplasare, scor 87-93, pe terenul formației sârbe Borac Čačak.
Succesul reprezintă al zecelea triumf al „alb-negrilor” în competiție și oferă un plus de moral înaintea confruntărilor decisive din faza Top 8, programate după fereastra internațională a echipei naționale a României pentru calificările la Campionatul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.
Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.
Platforma Frontier este concepută pentru a ajuta organizațiile să creeze și să supravegheze...
Citește mai mult pe Alba24.ro
