Connect with us

EVENIMENT

Furie şi manifestaţii în SUA ale militanţilor în favoarea dreptului la avort

Publicat

femeie insarcinata 1000x600

După şocul suferit vineri, susţinătorii dreptului la avort s-au mobilizat în Statele Unite pentru o a doua zi de proteste împotriva deciziei Curţii Supreme care a pulverizat ceea ce mulţi credeau a fi un drept câştigat, transmite AFP.

Zeci de persoane s-au adunat la mijlocul zilei în faţa sediului Curţii Supreme la Washington, însă proteste sunt prevăzute în toată ţara, mai ales în statele care au profitat de decizia Curţii pentru a interzice imediat pe teritoriile lor întreruperile de sarcină.

În timp ce clinicile din Missouri, Dakota de Sud sau Georgia îşi închideau una după alta porţile, state democrate, precum Califrnia sau New York, s-au angajat să apere accesul la întreruperi de sarcină pe teritoriul lor.

 

Furie şi manifestaţii în SUA ale militanţilor în favoarea dreptului la avort: eroare tragică

Această revoluţie a fost declanşată de decizia Curţii Supreme de a revoca hotărârea sa emblematică din cazul 'Roe v. Wade', care le garanta din 1973 femeilor americane dreptul de a avorta, majoritatea judecătorilor considerând-o acum 'total nefondată'.

Preşedintele Joe Biden, care a denunţat imediat o 'eroare tragică', a declarat sâmbătă, înainte de a se îmbarca spre Europa, că ştie 'cât de dureroasă şi de devastatoare este această decizie pentru mulţi americani'.

Vineri, preşedintele i-a chemat pe americani ca, la viitoarele alegeri din noiembrie de la jumătatea mandatului, să apere dreptul la avort.

În Missouri, unde avortul a fost interzis imediat, inclusiv în caz de viol sau incest, manifestanţii s-au strâns la Saint-Louis, în faţa ultimei clinici de stat unde se practicau întreruperi de sarcină.

Furie şi manifestaţii în SUA ale militanţilor în favoarea dreptului la avort: ar putea reveni şi asupra altor drepturi precum căsătoria pentru toţi sau contracepţia

Apărătorii dreptului la avort se mai tem că actuala Curte Supremă, cu o componenţă majoritar conservatoare, ar putea reveni şi asupra altor drepturi precum căsătoria pentru toţi sau contracepţia.

Această perspectivă 'ne îngrijorează' şi 'vom avea situaţii de coşmar', a recunoscut sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, aflată la bordul Air Force One. 'Este un moment înfricoşător', a adăugat ea.

Printre numeroasele manifestaţii de vineri, două au fost marcate de violenţe. La Cedar Rapids, în Iowa, o camionetă a intrat într-un grup de manifestanţi, rănind o femeie, au relatat media locale.

În Arizona, poliţia a recunoscut că a recurs la gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii care 'loveau în mod repetat ferestrele Senatului statului'.

La Los Angeles, o manifestaţie a fost dispersată prin forţă de poliţişti echipaţi cu bastoane.

Potrivit institutului Guttmacher, un centru de cercetări care militează pentru accesul la contracepţie şi avort în lume, jumătate dintre statele americane ar urma să interzică avorturile, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Furie şi manifestaţii în SUA ale militanţilor în favoarea dreptului la avort: femeile care vor dori să recurgă la avort vor fi nevoite să parcurgă sute de kilometri

În decurs de câteva ore vineri, cel puţin opt state au făcut imediat orice avort ilegal.

Alte şapte au prevăzut să procedeze la fel în săptămânile viitoare, dar în fapt, clinicile de acolo au încetat deja să efectueze întreruperi de sarcină, cum este cazul în Texas, unde femeile care vor dori să recurgă la avort vor fi nevoite să parcurgă sute de kilometri pentru a ajunge la clinica cea mai apropiată, în New Mexico.

În unele zone din ţară, femeile care vor dori să avorteze vor fi, aşadar, obligate să păstreze sarcina, să găsească soluţii clandestine, cum ar fi procurarea de pilule avortive de pe internet, sau să se deplaseze în alte state, unde întreruperile de sarcină vor rămâne legale.

Anticipând un aflux, aceste state, cel mai adesea democrate, au luat măsuri pentru a facilita accesul la avort pe teritoriul lor, iar clinicile au început să transfere resursele de personal şi echipamente.

Deplasarea într-un alt stat este însă costisitoare, iar decizia Curţii Supreme va penaliza mai cu seamă femeile sărace sau care îşi cresc singure copii, şi care sunt suprareprezentate în minorităţile de culoare şi hispanică, subliniază apărătorii dreptului la avort.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat cu permisul anulat, prins de polițiști la volanul unei mașini, pe un bulevard din Alba Iulia. S-a ales cu dosar penal

Publicat

un bărbat din alba a confecționat o armă de foc

Un bărbat din județul Hunedara s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism, având permisul anulat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 11.15, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism, pe Bulevardul Ferdinand I din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Geoagiu, județul...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Baia de Arieș, cu dosar penal. A fost prins de polițiști în timp ce conducea un ATV, fără să dețină permis

Publicat

bărbat din baia de arieș, cu dosar penal. a fost

Un bărbat de 62 de ani din Baia de Arieș s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști, pe raza localității Sartăș, în timp ce conducea un ATV, fără să dețină permis de conducere. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 10.40, polițiștii din orașul Baia de Arieș au oprit, pentru control, pe raza localității Sartăș, un ATV condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din orașul Baia de Arieș.

Din verificări a reieșit că acesta...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

A furat o bicicletă lăsată neasigurată într-o parcare din Vințu de Jos. Bărbat din Șibot, REȚINUT de polițiști

Publicat

un bărbat de 70 de ani din cugir a furat

Un bărbat de 48 de ani din Șibot a fost reținut de polițiști după ce a furat o bicicletă lăsată neasigurată într-o parcare pentru biciclete din localitatea Vințu de Jos. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Șibot, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Accident la Ocna Mureș: Bărbat aflat sub influența alcoolului, lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar strada

Publicat

accident la cugir. o fetiță de 11 ani a fost

Un bărbat din Noșlac a ajuns la spital vineri după-amiaza, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Ocna Mureș. Oamenii legii au constatat că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Digului din oraș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Aceștia s-au...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe