EVENIMENT
Furnizarea apei calde va fi sistată pentru aproximativ 300 de blocuri din sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6
Compania Municipală Termoenergetica informează că, începând de luni, se vor desfășura lucrări de înlocuire, modernizare și reparații pe conductele rețelei primare în anumite zone din sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6 din București.
Este vorba despre un număr total de aproximativ 300 de blocuri pentru care va fi sistată furnizarea apei calde, a informat vineri Termoenergetica, printr-un comunicat de presă.
În zona Calea Griviţei din Sectorul 1 se efectuează lucrări de reîntregire a magistralei, după finalizarea lucrărilor de primă urgenţă.
Pentru aproximativ 20 blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 25 iulie ora 09,00 şi 28 iulie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1981, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.
În zona străzii Zizin din Sectorul 3 se efectuează lucrări de reparaţii pe Magistrala II Sud şi vor fi înlocuiţi aproximativ 35 de metri de conductă tur/retur.
Pentru aproximativ 95 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 24 iulie, ora 10,00 şi 28 iulie, ora 23,00.
Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1990, această porţiune de reţea având aproape 35 de ani de funcţionare.
Furnizarea apei calde va fi sistată pentru aproximativ 300 de blocuri din sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6. Perioade sistare apă
În Sectorul 4, în zona Străzii Străduinţei nr. 4, în parcarea aferentă blocului A5, şi pe Aleea Ciceu nr. 8-10, în parcarea şi carosabilul aferente blocului R10, se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 50 de metri de conductă.
Pentru aproximativ 90 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 24 şi 31 iulie, ora 23,00.
Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1977, această porţiune de reţea termică primară având peste 45 de ani de funcţionare.
Din motive tehnice, lucrarea nu a putut fi executată în perioada 17 - 21 iulie.
În zona Străzii Locotenent Colonel Constantin Marinescu din Sectorul 5 se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către aproape 40 de blocuri, în perioada cuprinsă între 21 şi 28 iulie, ora 23,00.
Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1969, această porţiune de reţea termică primară având aproape 55 de ani de funcţionare.
Furnizarea apei calde va fi sistată pentru aproximativ 300 de blocuri din sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6. Precizările Termoenergetica
În zona Bulevardului 1 Mai din Sectorul 6, unde se continuă lucrările de înlocuire a reţelei primare, pentru aproximativ 65 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, în perioada cuprinsă între 23 şi 26 iulie, ora 23,00.
Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1977, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare.
Potrivit Termoenergetica, termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor.
Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.
"Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren.
Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operaţiuni, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert", se menţionează în comunicat. Agerpres
EVENIMENT
Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, aflată într-o zonă greu accesibilă
Două persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă.
Un incendiu izbucnit la o cabană din lemn din satul Runcuri, aparținând comunei Bistra, a mobilizat, miercuri, forțele de intervenție ale Secției de pompieri Câmpeni.
În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, incendiul a izbucnit la o cabană din lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
StepIng. Stagii de practică pentru viitorii ingineri – Deschiderea înscrierilor pentru seria 2026
Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Transilvania IT Cluster, anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru stagiile de practică destinate studenților din domeniile inginerești, în cadrul proiectului „Dezvoltarea de stagii de practică adaptate pieței muncii destinate studenților din domeniile de studii inginerești ale Universității din Oradea”.
Înscrierile pentru noua serie de practică au loc în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CFR Cluj, învinsă de KAA Gent în primul amical din Spania. Echipa lui Daniel Pancu, dominată în prima repriză
CFR Cluj a suferit o înfrângere cu 0-2 în fața formației belgiene KAA Gent, într-un meci de pregătire disputat în cantonamentul din Spania.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a început partida cu o formulă de start apropiată de cea standard, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a contracara ritmul și precizia adversarilor.
Belgienii au controlat autoritar prima repriză, perioadă în care și-au...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a prezentat evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI în săptămâna 29.12.2025 – 04.01.2026 , din care rezultă încă trei cazuri de decese înregistrate la nivelul județului Cluj.
Astfel, au fost 10.570 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 12.630 înregistrate în
săptămâna...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
