Connect with us

EVENIMENT

Gălățean de 21 de ani, drogat la volanul unui Mercedes

Publicat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea au  oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat care a ieșit pozitiv la canabis, în urma testării cu aparatul DrugTest. 

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea - I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Gănești, un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România, condus de un gălățean în vârstă de 21 de ani.

 

La controlul de frontieră, polițiștii au descoperit în torpedoul autoturismului două dispozitive de râșnit și mai multe foițe pentru confecționarea țigărilor. Totodată polițiștii de frontieră au observat că bărbatul care se afla la volan era incoerent și avea pupilele dilatate, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Galați, în vederea testării cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul orășenesc Târgu Bujor, pentru a i se preleva probe biologice.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Nume inedite la copiii născuți anul trecut la Cluj-Napoca: Tilio, Sem – la băieți, Naya, Elsa-Lavanda, la fete,

Publicat

bebelus pixabay.jpg






Cele mai frecvente nume date de părinți copiilor născuți, anul trecut, în Cluj-Napoca, au fost, la băieți – Matei, David și Luca, iar la fete Maria, Olivia și Ana. Au fost și părinți care au ales, însă, nume speciale și inedite pentru cei mici.

Anul trecut s-au născut, în total, la Cluj-Napoca, 6.846 de bebeluși, mai cu aproape 500 față de cei născuți în 2024 – 6.361.

Nume inedite băieți

–...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Procedura de numire a noului procuror general şi a şefilor DNA şi DIICOT a început

Publicat

Șase procurori și o judecătoare din alba, printre semnatarii listei

Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de numire a noului procuror general şi a şefilor DNA şi DIICOT, care se va încheia pe 2 martie.

Dosarele de candidatură pot fi depuse pana pe 9 februarie, iar pe 16 februarie va fi afişa lista celor care îndeplinesc condiţiile de participare la selecţie şi la interviu, transmite RADOR.

Una dintre condiţiile de participare la selecţia pentru funcţiile de conducere de la nivelul parchetelor specializate este vechimea minimă de 15 ani în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Autoritățile din Alba se pregătesc pentru valul de ger. Ședință a comandamentului de iarnă, la sediul ISU. Situația din județ

Publicat

autoritățile din alba se pregătesc pentru valul de ger. Ședință

Vineri a avut loc ședința comandamentului de iarnă, la sediul ISU Alba, convocată pentru a analiza situația operativă și coordonarea acțiunilor necesare în contextul avertizărilor meteorologice de ger, valabile până luni, 12 ianuarie 2026, la ora 10:00.

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, și președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, le-au mulțumit reprezentanților instituțiilor implicate pentru mobilizarea, profesionalismul și eforturile depuse în gestionarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. S-a deschis la Cluj târgul ”Nuntă la Palat”, ”raiul rochiilor de mireasă”. Mesajul lui Emil Boc către viitorii miri

Publicat

whatsapp image 2026 01 09 at 16.25.14.jpeg






Prima expoziție de nunți din Cluj-Napoca, ”Nuntă la Palat”, și-a deschis, vineri, porțile la Muzeul de Artă (fostul Palat Banffy), reunind peste 80 de furnizori din domeniul organizării de evenimente. Aceștia prezintă cele mai noi tendinţe ȋn materie de decoruri, locaţii, rochii de mireasă şi costume pentru miri, invitaţii, verighete, dulciuri etc.

Organizatorul târgului, Anca Gădălean, a declarat că la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe