Connect with us

EVENIMENT

GALAȚI: Bărbat reţinut după ce a fost prins în timp ce fura dintr-un magazin

Publicat

femeie-catuse-arestata-inchisoare-300x169

Un bărbat de 32 ani, din Galaţi, a fost reţinut pe bază de ordonanţă, după ce a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea mărfuri dintr-un magazin, se arată într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit sursei citate, un bărbat din municipiul Galaţi a sesizat Secţia 1 Poliţie, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi spart geamul uşii de acces într-un magazin de pe o stradă din centrul oraşului, pătrunzând în incinta acestuia.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind în interiorul magazinului bărbatul în cauză, care avea asupra lui mai multe accesorii de telefoane mobile şi alte bunuri care aparţineau administratorului magazinului.

Suspectul a fost condus la sediul poliţiei unde, cu ocazia verificării identităţii, s-a stabilit că are 32 de ani şi domiciliază în Galaţi.

Poliţiştii l-au reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi continuă cercetările în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Coadă uriașă la o nouă șaormerie din centrul Clujului. Sute de oameni au stat la rând pentru o șaorma gratis

Publicat

shaorma gratis4.jpg






Miros de condimente, muzică tare și o coadă care s-a întins pe zeci de metri, așa arată Piața Unirii, la deschiderea noii șaormerii Accapulco.

Localul și-a inaugurat a treia locație din oraș și a atras sute de clujeni, dornici să profite de oferta zilei: o șaormă gratuită între orele 18:00 și 21:00.

Cozi urișe la shaorma gratis

Unii au început să aștepte încă de la ora 16:00, înarmați cu răbdare…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. O seară de sâmbătă între prieteni, râsete și ritmuri balcanice. Așa se trăiește Balkan Edition la Community Grill

Publicat

gratar comunitar4.jpg






Într-o seară de sâmbătă, curtea de pe Strada Traian nr. 23 se transformă într-un colț de Balcani. Nu prin clădiri sau decoruri sofisticate, ci prin oameni: în șlapi, în trening, cu zâmbete largi și o bere rece în mână.

Este atmosfera Community Grill – Balkan Edition, evenimentul organizat de Mano&Gregor, care a transformat un simplu grătar între prieteni într-o sărbătoare a comunității și a…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U-Banca Transilvania, debut de senzație în Liga Adriatică. A învins echipa Krka cu 85 la 83

Publicat

u bt kk krka1.jpg






Baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania au debutat sâmbătă în Liga Adriatică, într-un meci contra formației KK Krka, în Grupa A.

Partida s-a disputat pe terenul adversarei, la Ljubljana, în Slovenia, iar baschetbaliștii de la U-BT au reușit o victorie uriașă la două puncte diferență – 85 la 83.

Meci nebun pentru U-BT Cluj-Napoca în Liga Adriatică

U-BT a început meciul în forță și a terminat…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. „Hai afară, fuga e ușoară”. Studenții de la UBB protestează împotriva ministrului Daniel David, aflat la Cluj

Publicat

protest studenti ubb 2 scaled.jpeg






Câteva zeci de studenți au protestat sâmbătă seara în fața rectoratului Universității Babeș-Bolyai, împotriva ministrului clujean al Educației, Daniel David.

Nu au fost doar studenți de la Facultatea de Matematică-Informatică a UBB, nemulțumiți că o parte din cursuri se desfășoară în Dealul Lomb, ci și alți studenți ai universității care contestă măsurile de austeritate luate de ministru.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe