EVENIMENT
Gata cu gălăgia şi petrecerile din bloc. De astăzi, intră în vigoare noile amenzi pentru cei care îți deranjează vecinii
Începând de astăzi, cei care tulbură liniștea vecinilor în mod repetat vor avea de achitat, amenzi mai mari. Dacă o vor face repetat, vor şi munci în folosul comunităţii. Modificările la Legea 61/1991 privind sancţionarea încălcării normelor de convieţuire socială intră în vigoare iar amenzile sunt usturătoare, informează ziarul Alba24.ro.
Cei care organizează petreceri private în corturi sau alte amenajări neacoperite, care deranjează prin gălăgie locuințele din apropriere, dar și cei își deranjează vecinii de bloc în timpul orelor de liniște, sunt sancționați mult mai dur.
Amenzile cresc drastic din 26 ianuarie 2020, iar cei care deranjează liniştea pot primi drept pedeapsă până la 150 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Potrivit noilor prevederi, contravenienţii care refuză să furnizeze datele pentru a fi identificaţi sau să se prezinte la sediul Poliţiei vor primi amenzi majorate.
Pentru tulburarea liniştii în zonele rezidenţiale prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă se vor da amenzi între 200 – 1.000 lei, ca până acum, dar repetarea faptei în 24 de ore va atrage o amendă între 500 – 1.500 lei sau prestarea a 50 – 100 ore de activităţi în folosul comunităţii.
Pentru tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00 – 8:00 şi 13:00 – 14:00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, amenda este între 500 – 1.500 lei, ca până acum, dar se poate ajunge la 2.000 – 3.000 de lei sau la obligaţia de a presta între 70 – 120 ore de activităţi în folosul comunităţii dacă fapta este repetată într-un interval de 24 ore.
Pentru „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură să tulbure liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”, amenda a fost majorată de la 500 – 1.500 lei la 2.000 – 3.000 de lei.
Repetarea faptei în 24 de ore se sancţionează în aceste cazuri cu amendă între 3.000 – 6.000 de lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii.
Potrivit noilor prevederi, persoanele care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, vor plăti o amendă între 2.000 şi 3.000 de lei, o creştere semnificativă faţă de valoarea anterioară (între 500 şi 1.500 de lei)
La persoanele care repetă ofensa într-un interval de 24 de ore, această pedeapsă creşte semnificativ, iar amenda poate ajunge până la 6.000 de lei, sau până la 150 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Conform noilor prevederi, creşte amenda de la 100 – 500 lei la 500 – 1.500 de lei şi pentru „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul Poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
